Deşi ne obişnuise cu pletele ceva mai închise la culoare, acum câteva zile Giulia Anghelescu ne-a luat pe toţi prin surprindere şi s-a făcut mai blondă decât am văzut-o vreodată şi ne-am fi închipuit că poate să se vopsească.
Deşi ai putea să fii tentat să crezi că micuţa ei nu o recunoaşte, lucrurile stau însă altfel acasă la cântăreaţă.
"Fetiţa mea e încântată de părul meu, bagă toată ziua mâna în el. Eu încă nu m-am obişnuit, când trec pe lângă o oglindă, mă uit. Era nevoie de o schimbare", a explicat Giulia la "Draga mea prietenă".