Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Umor ,,Ion Cănăvoiu”, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, și-a desemnat câștigătorii. Astfel, premiul I pentru carte de umor, categoria ,,Epigramă”, i-a revenit scriitorului Gheorghe Șchiop, din Sibiu. La categoria ,,Poezie umoristică”, marele câștigător a fost Eugen Deutsch, din Brașov, iar la categoria ,,Antologie”, primul loc le-a revenit lui Nelu Vasile și Emil Ianuș, din Suceava, respectiv Gorj.
De asemenea, au fost premiați cu locul I și Nicolae Bunduri (epigramă), Florian Abel, (fabulă), Ion Tiță-Călin, (proză scurtă), Petru Brumă (parodie) și Dumitru Ștefănescu (caricatură).
Premiul anual pentru literatură ,,Ion Cănăvoiu” i-a revenit unui scriitor gorjean, Ion Popescu Brădiceni, pentru volumul ,,Tranşee de cristal”, Editura Scrisul Românesc.
Festivalul Național de Umor ,,Ion Cănăvoiu” este o manifestarea desfăşurată, în cele două decenii, la Târgu-Jiu şi Runcu, la care în fiecare an participă cei mai importanţi creatori în domeniul literaturii de umor şi al caricaturii.
Anul acesta, organizatorul evenimentului a fost Consiliul Judeţean Gorj, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, Şcoala Populară de Artă, Asociaţia Epigramiştilor din România, Asociaţia Naţională a Caricaturiştilor, Grupul de publicaţii „Flacăra”, Liga Culturală „Fiii Gorjului”, Consiliul Local şi Primăria Runcu, Societatea Umoriştilor Gorjeni.
Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Umor ,,Ion Cănăvoiu”, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, și-a desemnat câștigătorii. Astfel, premiul I pentru carte de umor, categoria ,,Epigramă”, i-a revenit scriitorului Gheorghe Șchiop, din Sibiu. La categoria ,,Poezie umoristică”, marele câștigător a fost Eugen Deutsch, din Brașov, iar la categoria ,,Antologi