Artiştilor români tare le mai place traiul dulce. Altfel nu ar intra în politică, unde îşi leagănă hemoroizii şi-i culcă pe confortul catifelat al fotoliilor parlamentare sau, mai nou, europarlamentare.

Toată şleahta în păr e prezentă. Actori, poeţi, regizori, soprane, contrabasişti şi pictori îşi lasă uneltele de creaţie să ruginească, pentru a se dedica unei alte arte, mai pline de satisfacţii: arta figuraţiei bine retribuite în partidele politice, nu mai contează dacă de stânga sau de dreapta. Că am întâlnit nume mari de artişti şi în PSD, şi în PNL, şi în păcătosul ăsta de PRM. Ca să vă convingeţi, aruncaţi o scurtă privire peste pomelnicele alegerilor de după 1990.

Toţi şi-au părăsit, definitiv ori temporar, talentul, pentru a-şi face plinul maţului. Cu mare lucru nu se ocupă în politică, ard gazul, pentru că nu au nici o competenţă. Se ocupă doar cu demonstraţia că între caracterul artiştilor care-l pupau ieri în cur pe Ceauşescu – prin versuri, tablouri şi sculpturi – şi caracterul artiştilor care duc azi trena partidelor nu e nici o diferenţă.

Ce, parcă Băsescu nu a adunat un grup de dame de lux – numite Pleşu, Patapievici, Cărtărescu, Liiceanu etc – sub titulatura de „Intelectualii lui Băsescu” ? Parcă ce mare diferenţă e între curul lui Ceauşescu şi curul lui Băsescu ? Are ultimul mai mult păr sau mai mulţi hemoroizi, ori vreun furuncul de la transpiraţie ? Foloseşte un certat cu săpunul ca Băsescu o hârtie igienică mai fină ?

Se pare totuşi că ei s-au inspirat din modelul mondial, unde artiştii cam tot cu purtatul trenei politice se ocupă, să mai facă un ban. Acuma, de pildă, îl văd pe Bruce Springsteen susţinându-l pe Obama la prezidenţiale. Îl admir pe Springsteen, muzica lui e tonică şi în acelaşi timp caldă, iar albumul „Born in the USA” este adevărată operă de artă. Dar de ce nu-şi vede Springsteen de muzica lui ? De ce se bag