U.D.M.R. propune înfiinţarea „Gardienilor patrimoniului”. Prin acest proiect, elevii timişeni care învaţă în limba maghiară vor „înfia” câteva monumente istorice din judeţ şi, totodată, vor învăţa mai multe lucruri despre fiecare edificiu istoric în parte.
Lecţii de istorie pe lângă monumentele istorice
Liderii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România au anunţat, zilele acestea, că înfiinţează programul „Gardienii patrimoniului”. Acest proiect se va desfăşura în judeţele în care trăieşte minoritatea maghiară, mai precis în Transilvania şi Banat.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în Timiş trăiesc peste 35.000 de etnici maghiari. De aceea, fiecare şcoală cu linie de predare în limba maghiară „va înfia” câte un monument istoric care aparţine minorităţii maghiare de pe raza localităţii în care-şi desfăşoară activitatea şi astfel elevii se vor îngriji de el.„Vom lansa programul «Gardienii patrimoniului», care va însemna că mai multe monumente istorice care aparţin minorităţii maghiare vor fi înfiate de şcoli şi în aceste clădiri vor fi organizate activităţi culturale”, a precizat Hegedus Cilla, secretar adjunct al U.D.M.R., citat de Mediafax.
Preşedintele U.D.M.R. Timiş, Halasz Ferencz (foto), spune că nu este vorba neapărat de întreţinerea fizică a acestor edificii, ci mai degrabă, scopul acestui proiect este de a mijloci relaţia dintre elevi şi istorie, astfel încât şcolarii să cunoască date despre personalităţi şi evenimentele marcante care au avut loc de-a lungul timpului: „Nu s-a pus problema unei întreţineri în sensul practic al cuvântului. Bineînţeles că vor exista anumite acţiuni de curăţare sau mici reparaţii, însă scopul principal al acestei acţiuni este de a-i aduce pe copii mai aproape de istorie, de a desfăşura activităţi cu specific cultural, care să le îmbunătăţească cul