Cât încă mai era soare, îmi plăcea să dau o fugă la Piatra-Neamţ unde puteam să văd, nestânjenit, oraşul, de sus. Urcam, dimineaţa, la staţia de la gară, alături de consoartă, în capsula cu locuri faţă-n-faţă, ca la metrou. Deşi mai ieftin cu 5 lei, nu luam telescaunul, dintr-o prejudecată venită din  povestea Elenei Udrea, cea pictată, fără dessousuri, în braţele lui Gheorghe Ştefan: eu nu voiam să port cravată pe munte, ea nu suporta să-i ia vântul fusta pe sus.

Înapoi, la Piatra-Neamţ

După o scurtă absenţă, m-am întors în oraşul lui Hogaş şi, după o masa bună la Ceahlăul şi o vizită tradiţională în parcul zoologic, îmi vine, brusc,  să exclam, ca pictorul Ştefan Potop după ultima tuşă: "Ce frumos e la Piatra-Neamţ!". Asta, pentru că, amestecat printre sutele de participanţi la Congresul European al Turismului Rural, mă gândesc de pe acum că voi urca, din nou, de data asta pe gratis, cu telegondola. Oraşul reşedinţă de judeţ s-a mobilizat, cu mic-cu mare, "să facă faţă" şi să contribuie, "nemijlocit şi substanţial", "aducându-şi aportul" la "implementarea politicilor europene" din care rezultă (ce bineeeee!) "fondurile comunitare" şi tot aşa... Discursurile previzibile, banale şi adesea agramate ale politicienilor, gafele de neiertat ale prezentatorilor de la televiziunile de ştiri n-au contat, însă, pentru că restul programului a fost, într-adevăr, la înălţime. Timp de patru zile, oamenii cei mai buni din turismul rural european au putut face şi altceva: au vizitat Durăul şi Ceahlăul, Mânăstirile din Neamţ şi Tazlăul, au mâncat româneşte şi au dansat pe muzică românească la Hanul Ancuţei, au stat de vorbă despre cum se face, la noi, turism rural. Chiar aşa, cum s-o fi făcând?

Turism, doar cu sufletul?

Cu sufletul - cred cei mai mulţi. Adică, "vine străinul - îi dai ce ai mai bun în casă". Scoţi, de exemplu, la prânz ori la cină, p