Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipele SCM-U, victorioase

Publicat in GAZETA de SUD, luni 22 octombrie 2012 ·

Trei dintre echipele craiovene au întâlnit, pe teren propriu, adversari accesibili şi s-au impus fără probleme. Baschetbalistele au învins pe Rapid, voleibaliştii pe „U“ Cluj, iar baschetbaliştii pe Dinamo.

Craiovenii care au mers sâmbătă la Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ au văzut trei victorii frumoase obţinute de echipele SCM-U Craiova, ce-i drept nişte succese aşteptate ţinând cont de adversarii întâlniţi.

În primul joc al zilei, baschetbalistele craiovene au învins pe Rapid Bucureşti la o diferenţă de 32 de puncte, scor 78-46 (9-9, 29-11, 25-12, 15-14), luându-şi astfel revanşa în faţa propriilor spectatori după ce în urmă cu o rundă pierduseră la Târgovişte, la 47 de puncte diferenţă.

În disputa cu Rapid, pentru SCM-U Craiova au marcat aproape toate jucătoarele trimise în teren de antrenorul Milan Nisic: Larisa Toma (11 puncte), Marija Prlja (9), Zorica Mitov (8), Janina Ninu (9), Alexandra Cutaş (2), Bianca Barbu (3), Andra Ionescu (6), Irina Borş (9), Kaila Guidry (11), Elena Ceauşu (2), Irina Gavrilă (8). Doar Daria Niţă nu a marcat.

Voleibaliştii de la SCM-U Craiova nu au avut probleme în meciul cu „lanterna roşie“ „U“ Cluj şi s-au impus cât au putut de repede, scor 3-0 (25-15, 25-21, 25-15 ). Pentru gazde au evoluat: Laurenţiu Vânătoru, Bogdan Bratosin, Filip Todor, Mihai Dumitrache, Ştefan Romanescu, Teodor Milotin, Vladimir Jovic (libero). A mai jucat Ştefan Someşan. „Am întâlnit un adversar care, după aparențe, părea mai slab. Trebuia să ne pregătim bine, știam că vin după două înfrângeri consecutive, erau într-o situație disperată și eram convins că vin aici să facă o surpriză. Setul doi l-am câștigat mai greu. Jucătorii mei au tratat cu seriozitate meciul și felicit echipa pentru victorie“, a concluzionat antrenorul oltenilor, Dan Pascu.

Bureau, Seals

și Drăgușin, noii idoli

ai copiilor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum o ora
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 7 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Caz cutremurător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai unei doctoriţe au murit în cele mai recente atacuri ale Israelului

News.ro acum 10 ore
Cadavrele a 79 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării - grav afectat, în prezent inacces

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 10 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 8 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 7 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 11 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/19°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°