Prima secţie a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Electroliză cu Membrană, a pornit luni, la ora 12.20.
“În urmă cu câteva minute (ora 12,20 – n.r.) a fost pornit compresorul de clor VRZA, utilajul cel mai important al secţiei de Electroliză cu Membrană. Va intra în probe 48 de ore şi dacă lucrurile merg bine, de miercuri efectiv începe producţia. Aici lucrează direct 100 de salariaţi la care se adaugă alţi 200 la instalaţiile adiacente secţiei”, a declarat Corneliu Cernen, liderul sindicatului din combinat, citat de Agerpres..
Potrivit acestuia, conducerea Oltchim a renegociat contractele cu Salrom şi Electrica Furnizare, astfel încât combinatul vâlcean să poată fi repornit în această săptămână. Secţia Electroliză cu Membrană produce leşie de sodă, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu, hidrogen şi clor.
Astfel, după aproape 2 luni, de la sfârşitul lui august, Oltchim şi-a reluat activitatea, traversând cea mai grea perioadă în cei 40 de ani de când la Râmnicu Vâlcea funcţionează acest combinat.
Prima secţie a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Electroliză cu Membrană, a pornit luni, la ora 12.20.
“În urmă cu câteva minute (ora 12,20 – n.r.) a fost pornit compresorul de clor VRZA, utilajul cel mai important al secţiei de Electroliză cu Membrană. Va intra în probe 48 de ore şi dacă lucrurile merg bine, de miercuri efectiv începe producţia. Aici lucrează direct 100 de salariaţi la care se adaugă alţi 200 la instalaţiile adiacente secţiei”, a declarat Corneliu Cernen, liderul sindicatului din combinat, citat de Agerpres..
Potrivit acestuia, conducerea Oltchim a renegociat contractele cu Salrom şi Electrica Furnizare, astfel încât combinatul vâlcean să poată fi repornit în această săptămână. Secţia Electroliză cu Membrană produce leşie de sodă, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu, hidrogen şi clor.
Astfel, după aproape 2 luni,