Ministrul Justitiei din Japonia, Keishu Tanaka, si-a dat demisia in urma unui scandal in care a fost acuzat de legaturi cu crima organizata din aceasta tara.
In varsta de 74 de ani, Tanaka fusese numit ministru al Justitiei pe 1 octombrie si a fost spitalizat, vineri, acuzand dureri in piept, transmite BBC. De altfel, starea sa de sanatate a reprezentat motivul oficial al renuntarii la postul de ministru.
"Dupa o examinare a starii sale de sanatate, s-a ajuns la concluzia ca, avand aceste simptome, este nevoie sa se odihneasca. Si, chiar daca este regretabil, am acceptat demisia sa", a declarat secretarul Cabinetului japonez, Osamu Fujimura.
Lui Tanaka i s-a cerut demisia in urma suspiciunilor ca ar fi avut un rol important la o nunta a unor interlopi, dar si pentru ca ar fi contribuit la finantarea unor campanii politice. El a recunoscut ca a avut un rol ceremonial la nunta respectiva, dar si ca a participat la o petrecere organizata de un sef al unei grupari infractionale "yakuza", insa a spus ca nu stia de legaturile acestora cu crima organizata, iar evenimentele au avut loc in urma cu 30 de ani.
Tanaka fusese numit ministru in urma unei remanieri a premierului Yoshihiko Noda, menita sa revitalizeze Cabinetul. Acesta este al doilea ministru japonez care demisioneaza in anul in care a preluat ministerul. In septembrie 2011, Yoshio Hachiro, proaspat numit ministru al Comertului, si-a dat demisia dupa ce a numit zona din jurul centralei nucleare de la Fukushima, afectata de un tsunami in martie 2011, "un oras al mortii".
Ministrul Justitiei din Japonia, Keishu Tanaka, si-a dat demisia in urma unui scandal in care a fost acuzat de legaturi cu crima organizata din aceasta tara.
In varsta de 74 de ani, Tanaka fusese numit ministru al Justitiei pe 1 octombrie si a fost spitalizat, vineri, acuza