Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoliv a investit 15 milioane de euro în fabrica de volane de la Sfântu Gheorghe

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 23 octombrie 2012 ·

Compania face 45 de angajări pe săptămână, sperând să ajungă la o mie de angajaţi la finele acestui an

Autoliv România a investit 15 milioane de euro în fabrica de la volane de la Sfântu Gheorghe, ajungând deja la 600 de angajaţi. „Ţinta este să ajungem la 1.000 de angajaţi până la finele acestui an, iar la jumătatea anului viitor să avem deja 1.500 de angajaţi. Facem în jur de 45 de angajări în fiecare săptămână”, ne-a declarat Ionel Fierbinţeanu, directorul general al Autoliv România. Cu angajaţii de la Sfântu Gheorghe, Autoliv va ajunge la un număr de 5.000 de locuri de muncă create în România.

Obiectiv pentru 2013: 6.500 de volane pe zi

Compania a ajuns deja la o capacitate de producţie de 1.000 de volane pe zi – 750 pentru Volkswagen şi 250 pentru BMW. Cei doi clienţi vor acoperi şi în anii următori o mare parte din capacitatea de producţie a societăţii. Pentru mijlocul anului viitor, conducerea companiei şi-a fixat obiectivul ca de pe poarta fabricii să iasă în fiecare zi 6.500 de volane. „Asta înseamnă că dacă acum ies pe poarta fabricii 4 camioane zilnic, la mijlocul anului viitor vom avea un trafic de 15 camioane zilnic”, spun reprezentanţii subsidiarei locale a concernului suedez.

Fabrica Autoliv din Sfântu Gheorghe are o suprafaţă totală de 37.000 mp de teren, din care 12.000 mp construiţi. Clădirea a fost achiziţionată în acest an de la producătorul de pantaloni LRO, companie controlată de omul de afaceri Keresztes Zoltán, care producea aici pantaloni sub brandul Brax.

Un milion de euro investiţi în şcolarizare

Compania investeşte anul acesta un milion de euro în şcolarizarea operatorilor. Firma caută în continuare muncitori cu experienţă în cusătorie, în industrie, specialişti în domeniul turnătoriei şi injectării, mecanici şi ingineri de proces, mentenanţă, calitate sau logistică.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 41 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ucraina va suplimenta cheltuielile militare cu 12 miliarde de dolari. Zelenski a semnat legea

Ziare.com acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a semnat legea care mărește cheltuielile militare ale Ucrainei cu 12 miliarde de dolari. Șeful statului a ratificat această lege la data de 21 septembrie 2024, după ce, cu patru zile mai înainte, textul legii fusese a

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum o ora
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 8 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°