Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicio şansă!

Publicat in Jurnalul, marți 23 octombrie 2012 ·

Despre  tine, omule  obişnuit, nu scrie aproape nimeni. Tu eşti doar profesor, sau doar inginer, sau doar muncitor. Trăieşti doar din prăpăditul tău de salariu, încăpăţânându-te să crezi în puterea minţii şi braţelor tale. Constaţi în fiecare zi că nu te duce aproape nicăieri această putere. Dar tot nu te înveţi minte. Mergi mai departe. Ca racul sau, în cazul cel mai fericit, ca melcul. Alţii trec în mare viteză pe lângă tine. Nu te poţi ţine, oricât de mult ai încerca, după ei. Aşa cum nu se pot ţine copiii tăi după copiii lor. Atunci când erai mic, de fapt când erai copil, că mic eşti  şi acum, mai ales acum, ţi s-a spus în mod greşit că-ţi poţi face un drum în viaţă prin muncă şi că România, ţara în care te-ai născut, este sau va fi într-o zi şi ţara ta. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Deşi ai muncit pe brânci, drumul acela prin viaţă este o biată potecuţă pe care te împotmoleşti zilnic în datorii, deziluzii, lipsă de speranţă. Cât despre ţara ce ţi-a fost promisă,  o vezi mereu doar la braţul lor, doar în maşinile lor scumpe, doar la tribunele de la care vorbesc ei, minţindu-te că este şi ţara ta. Ba chiar mai mult a ta decât a lor!  Poţi să pui mâna  s-o atingi, să-i spui ce te doare, că ea te va înţelege ca o mamă bună ce este. Şi tu pui mâna, după care pui votul, urmând după asta deşertul altor patru ani. Patru ani în care ai cele mai grozave condiţii din lume pentru a te întoarce la mersul tău de rac sau de melc. Uneori chiar pentru a plânge, nu atât de mila ta, cât a ţării care pare să fi încăput definitiv pe mâinile lor. Ale naşilor, finilor, cumetrilor, fiilor, nepoţilor. Bravo lor c-au ştiut să se orienteze!  Cum  să se lase România “giugiulită” de un rupt în fund ca tine? Tu eşti doar profesor, sau doar inginer, sau doar muncitor! Te bizui doar pe ce ştii să faci tu şi pe sfaturile alea  primite în copilărie. Vezi unde ai ajuns dacă te-ai ţinu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 55 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 31 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°