Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a rămas pe poziţia 72 în topul anual al Băncii Mondiale privind mediul de afaceri

Publicat in Gandul, marți 23 octombrie 2012 ·

România s-a menţinut pe poziţia 72, din 185 de ţări, în clasamentul anual referitor la mediul de afaceri Doing Business 2013 al Băncii Mondiale (BM), după ce în ediţia precedentă a coborât şapte locuri.

În intervalul iulie 2011-iunie 2012 analizat în raportul instituţiei internaţionale, accesul la credit în România a devenit mai uşor ca urmare a extinderii gamei de active mobiliare care pot fi folosite drept garanţii.

De asemenea, înfiinţarea unei afaceri a fost simplificată, prin reducerea timpului necesar pentru obţinerea cazierului fiscal de la agenţia de administraţie fiscală, se arată în raport.

Pentru a determina cât de uşor este să faci afaceri în statele analizate, BM analizează zece indicatori generali. România are poziţii internaţionale mai slabe ca anul trecut la înfiinţarea unei afaceri, obţinerea permiselor de construcţie, accesul la electricitate, înregistrarea proprietăţii, accesul la credite, protecţia investitorilor, impunerea clauzelor contractuale şi reglementarea insolvenţelor, în timp ce clasarea în privinţa plăţii taxelor s-a îmbunătăţit, iar cea referitoare la comerţul internaţional s-a menţinut.

România se plasează cel mai bine în rândul celor 185 de ţări la accesul la credite, locul 12, chiar dacă a fost devansată la acest capitol de 4 state faţă de raportul precedent.

După cât de uşor este să înfiinţezi o firmă, România se află pe 68, faţă de 63 în raportul anterior. Deschiderea unei afaceri în România necesită, la fel ca anul trecut, 6 proceduri, în timp ce numărul de zile necesar a scăzut de la 14 la 10. De asemenea, costul începerii unei afaceri a coborât de la 3% din venitul mediu anual pe cap de locuitor la 2,8%. Venitul mediu anual luat în calcul de BM pentru România este de 7.910 dolari.

România este trasă în jos de accesul la electricitate, plata taxelor, obţinerea permiselor de construcţie ş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum o ora
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 6 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°