Fără investigarea unor dureri de cap insuportabile de care s-a plâns, medicii din Tecuci i-au recomandat fizioterapie, iar cei din Focşani, continuarea investigaţiilor şi tratamentului în judeţul Galaţi. După şase drumuri între spitale, la capătul celui de-al şaptelea, bietul om n-a mai ajuns în viaţă.
Viorel Stan, un tecucean în vârstă de 41 de ani, a avut parte de un sfârşit tragic într-un context care aminteşte izbitor de scenariul filmului „Moartea domnului Lăzărescu". După cum au relatat soţia şi fratele acestuia, cât a mai fost în stare să se ţină pe picioare, bolnavul a fost pus pe drumuri, şi apoi, când n-a mai putut să se mişte, „plimbat" cu ambulanţa, între spitalele din două judeţe.
Coşmarul a început în dimineaţa zilei de duminică 14 octombrie, când, pe bărbatul în putere, care n-a călcat nicodată pe la doctor, a început să-l doară capul. Când durerile au devenit de nesuportat, a acceptat să meargă la cabinetul Urgenţe de la Spitalul Municipal „Anton Cincu" din Tecuci. Medicul de gardă i-a prescris Nurofen şi l-a trimis acasă.
După câteva ore, bărbatul se simţea şi mai rău aşa că, spre seară, a revenit la spital unde i s-a administrat injectabil o fiolă cu Algocalmin, dar tot n-a fost internat, ba chiar, culmea, i s-a recomandat să se adreseze unui medic reumatolog pentru că ar fi avut nevoie de fizioterapie.
Între timp, zăcând acasă, pacienţului i-a înţepenit gâtul. Starea lui generală s-a înrăutăţit şi abia se mai putea mişca.
A doua zi, luni 15 octombrie, bărbatul a făcut cum i s-a recomandat la spital şi a mers la Ambulatorul de Specialitate din Tecuci, la cabinetul Reumatologie, unde a fost consultat i s-a prescris un tratament.
După încă o zi, n-a mai putut să-şi mişte pleoapele, probabil din cauza unei pareze faciale aşa că s-a dus din nou la spitalul din localitate. A fost consultat. De astă dată s-a luat decizi