Confruntările electorale din Bucureşti nu se anunţă a fi spectaculoase, PDL-iştii luptându-se să-şi conserve locurile câştigate în urmă cu patru ani, iar USL trăgând tare pentru a da o lovitură de imagine adjudecându-şi colegiile cu 50% plus unu.
De altfel, potrivit unei simulări Mediafax pe baza votului pentru de la locale pentru Consiliul General, Toate cele 40 mandate de parlamentari din Capitală ar fi câştigate de USL alături de UNPR cu peste 50%, iar PDL şi PP-DD ar obţine mandate care duc la creşterea numărului de parlamentari cu 27 %, respectiv cu 8 deputaţi şi 3 senatori.
Cine sunt candidaţii pentru Bucureşti
SECTORUL 1
Profesorul de istorie Vlad Nistor va candida din partea PNL în colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, din Sectorul 1 – Bucureşti. Numele său a fost impus organizaţiei teritoriale, deşi aceasta îl nominalizase pe Cristi Dumitrescu. Decan al Facultăţii de Istorie, Vlad Nistor, a fost ales în decembrie 2011 preşedinte al Senatului Universităţii Bucureşti.
ARD îl trimite în colegiul 1 pentru deputaţi pe fostul viceprimar de la sectorul 1, Mihai Bâzgan. Acesta a fost, de asemenea, inginer şef la Administraţia Parcurilor şi Grădinilor Bucureşti.
În colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor din Sectorul 1 va candida actualul deputat Diana Tuşa. În 2008, ea a fost aleasă într-un colegiu din judeţul Brăila. Ea trebuie să-i facă faţă fostei deputate PDL Anca Constantinescu, cunoscută pentru replica "Ciocul mic, acum suntem noi la putere", care are o avere considerabilă, prin firmele pe care le deţine, patru la număr cu obiect de activitate fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente. Constantinescu a candidat şi în 2008, clasându-se prima în colegiu, însă a pierdut mandatul la redistribuirea calculatorului.
Ludovic Orban îşi păstrează colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor din Sectorul 1 – Bucureşti. Fo