Patronul Stelei, Gigi Becali, speră ca în cazul în care alianţa USL va câştiga alegerile parlamentare, stadionul din Ghencea să-i fie, în sfârşit, cedat pe o perioadă de 49 de ani.
Gigi Becali doreşte să profite de noile perpective politice care i s-au ivit în urma asocierii cu PNL şi implicit cu USL, iar, dacă alianţa va câştiga alegerile parlamentare, stadionul din Ghencea să-i fie, în sfârşit, cedat pe o perioadă de 49 de ani. Potrivit mediafax, el le-a povestit apropiaţilor că vrea să investească 15-20 de milioane de euro în arena din Ghencea, care printr-o hotărâre guvernamentală să-i fie dată în regim de concesionare.
În planul lui Becali, pe lângă mărirea capacităţii stadionului, care are acum 28.000 de locuri, mai intră construirea în complexul Armatei şi a unui hotel în care jucătorii să poată sta pe perioada cantonamentelor. Camerele construite în urmă cu 30 de ani sub tribuna a II-a sunt depăşite de necesităţile pe care le au azi fotbaliştii profesionişti, astfel că Steaua îşi cazează jucătorii la un hotel de lângă Palatul Parlamentului.
Patronul Stelei, Gigi Becali, speră ca în cazul în care alianţa USL va câştiga alegerile parlamentare, stadionul din Ghencea să-i fie, în sfârşit, cedat pe o perioadă de 49 de ani.
Gigi Becali doreşte să profite de noile perpective politice care i s-au ivit în urma asocierii cu PNL şi implicit cu USL, iar, dacă alianţa va câştiga alegerile parlamentare, stadionul din Ghencea să-i fie, în sfârşit, cedat pe o perioadă de 49 de ani. Potrivit mediafax, el le-a povestit apropiaţilor că vrea să investească 15-20 de milioane de euro în arena din Ghencea, care printr-o hotărâre guvernamentală să-i fie dată în regim de concesionare.
În planul lui Becali, pe lângă mărirea capacităţii stadionului, care are acum 28.000 de locuri, mai intră construirea în com