Preşedintele BVB, Lucian Anghel, speră că tot mai multe companii din portofoliul SIF1 Banat Crişana vor alege să se mute pe BVB de pe piaţa Rasdaq, după cum a declarat, ieri, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Deschiderea şedinţei a fost oficiată de către Ioan Cuzman, preşedinte şi director general al SIF1 Banat Crişana, companie care a aniversat douăzeci de ani de activitate instituţională.
Lucian Anghel a felicitat SIF Banat Crişana pentru cei 20 de ani de activitate neîntreruptă şi a declarat: "Sperăm să vedem cât mai curând toate companiile importante la care SIF1 este acţionar majoritar la cota bursei, şi, de asemenea sperăm că ne veţi sprijini în promovarea principiilor de guvernanţă corporativă în rândul acestora, astfel încât să contribuim împreună la creşterea transparenţei şi la dezvoltarea pieţei de capital din Ro-mânia".
În luna mai, acţiunile emise de "Calipso" Oradea au început tranzacţionarea pe piaţa reglementată administrată de BVB, Sectorul Titluri de Capital, Categoria a doua.
* Ioan Cuzman: "SIF Banat Crişana a fost un promotor al pieţei de capital din România"
Aniversarea a 20 de ani de activitate instituţională a SIF Banat-Crişana demonstrează viabilitatea acestei instituţii, care a fost un promotor al pieţei de capital din România, consideră Ioan Cuzman, preşedintele SIF Banat Crişana.
Domnia sa a adăugat: "Ne-am dezvoltat pe parcursul celor 20 de ani pentru că am avut viziune. Ne-am stabilit strategia şi am urmat-o, adaptându-ne însă mereu mediului şi provocărilor, dar punând pe primul loc obiectivul de creştere a performanţelor SIF1".
Potrivit lui Ioan Cuzman, SIF-ul reprezintă o prezenţă aczivă, atât în piaţa financiară, cât şi în economia reală.
"De la listare, SIF-urile au fost permanent profitabile şi au avut o atitudine corespunzătoare faţă de acţ