Dacă ar inventaria cineva mişcările celor doi lideri ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, după instalarea formaţiunii la putere, ar putea afirma că tandemul format de ei vrea să scoată România de pe harta Europei!
În dorinţa de a controla "tot ce mişcă-n ţara asta”, a făcut praf totul, de la demolarea ICR, la blocarea deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la forţarea decapitării DNA şi ANI, la schimbarea conjuncturală a regulilor jocului politic în chiar momentul desfăşurării lui.
Asaltul împotriva statului de drept - prin "puciul din iulie” - a fost stopat de avertismentele dure ale UE şi SUA. România este membră a Uniunii continentale şi a NATO, prin propria voinţă. Membrii acestor "cluburi selecte”, care dau siguranţă şi stabilitate în faţa furtunilor geopolitice pe care le traversează lumea, trebuie să respecte riguros anume principii. UE şi NATO nu admit lipsa de predictibilitate pentru componentele lor, nu acceptă modificarea regulilor ce le prescriu relaţiile, în funcţie de interesele conjuncturale ale unui grup politic sau altuia. După referendumul avortat din lipsă de cvorum, oficialii UE şi ai SUA au intervenit cerând respectarea legilor româneşti în vigoare şi încetarea, până la alegeri, a vacarmului politic dăunător, în primul rând, economiei ţării. Nu întâmplător, investitorii străini au încetat să se mai intereseze de România, nu întâmplător FMI-ul a început să condiţioneze realizarea unui nou acord de împrumut pentru guvern de reducerea cheltuielilor electorale inutile, nu întâmplător UE a anunţat un rezultat negativ, în urma aplicării MCV, consecinţa fiind amânarea admiterii în spaţiul Schengen. În loc să se întoarcă la problemele economice tot mai grave, premierul - secondat de partenerul său de tandem - a declanşat o ofensivă antieuropeană şi antiamericană fără precedent în epoca postdecembristă. Pr