Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au reținut, în data de 22 octombrie 2012, doi indivizi – Iulian Măzereanu (35 ani) şi Florin Petcu (35 ani), pentru „complicitate la tâlhărie” în cazul crimei de pe Bulevardul Gării.
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 18 octombrie 2012, cei doi inculpaţi, împreună cu inculpatul Dan Ciprian Dinu, au plănuit săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie” comisă asupra victimelor D.A. şi D.E. (82 şi respectiv 83 ani,) primul dintre aceştia furnizându-i inculpatului Dan Ciprian Dinu (autorul infracţiunii de tâlhărie) informaţii despre victime (numele acestora, profesia avută de victima D.A.) pentru ca astfel să devină facilă abordarea lor de către Dan Ciprian Dinu“, precizează procurorul Mihaela Alina Popescu.
Ulterior abordării victimelor de către DINU DAN CIPRIAN, ulterior deposedării acestora, prin violenţă, de bani şi bijuterii şi ulterior aplicării de către acesta a loviturilor care au determinat decesul victimei D.A. şi vătămarea corporală a victimei D.E., cei trei inculpaţi au amanetat bijuteriile sustrase de pe degetele victimelor (două verighete şi un inel) la o casă de amanet din municipiul Braşov, o parte din suma obţinută (260 lei) fiind remisă de autorul infracţiunilor de tâlhărie celor doi complici.
Faţă de inculpaţii MĂZĂREANU IULIAN (35 ani) şi PETCU FLORIN (35 ani) a fost luată măsura reţinerii în cursul zilei de 22 octombrie 2012.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au reținut, în data de 22 octombrie 2012, doi indivizi – Iulian Măzereanu (35 ani) şi Florin Petcu (35 ani), pentru „complicitate la tâlhărie” în cazul crimei de pe Bulevardul Gării.
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 18 octombrie 2012