Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare se pregăteşte să devină CEL mai VERDE oraş din ţară

Publicat in Romania Libera, marți 23 octombrie 2012 ·

Primăria municipiului Baia Mare a lansat, marţi, acţiunea de plantare a arborilor şi arbuştilor, acţiune specifică sezonului de toamnă, informează Agerpres.

În perioada imediat următoare 1.000 de arbori vor fi plantaţi pe mai multe străzi din oraş, 3.000 de trandafiri, dar şi peste 2.000 de metri lineari de gard viu. Întreaga acţiune are ca scop revitalizarea municipiului Baia Mare, creşterea gradului de confort al cetăţenilor, dar şi continuarea demersului de a schimba faţa oraşului, urmând ca în timp Baia Mare să devină cel mai verde municipiu din România.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat pentru Agerpres că pentru acţiunea de amploare pregătită pentru toamna acestui an sunt pregătiţi câteva mii de puieţi care vor reprezenta în timp oaze de verdeaţă vor beneficia atât zonele centrale, cât şi străzi din cartierele municipiului Baia Mare.

"Vor fi plantaţi în jur de 400 de platani în toamna acestui an, 150 de sălcii, 150 de tei, şi câteva sute de arţari. Municipiul Baia Mare are nevoie de mai mult verde. Am început în forţă plantările în primăvara acestui an, continuăm în perioada următoare cu plantările de toamnă, dar şi în următorii ani vom efectua asemenea acţiuni astfel încât, în timp, să acoperim întreg teritoriul oraşului nostru. Arborii au roluri multiple, de la estetică şi până la îmbunătăţirea calităţii aerului pe care îl respirăm", a spus Cătălin Cherecheş.

Edilul a mai precizat că din primăvara anului 2013 vor demara plantările şi în parcurile din oraşului, iar Parcului Public Central v-a fi reamenajat.

"Vor urma plantări de arbori şi arbuşti în cartiere, dar şi zone centrale, astfel încât în următorii patru ani să devenim unul dintre cele mai verzi oraşe din ţară, iar în timp să ne atribuim titlul de cel mai curat şi mai verde oraş din România. Am ales platani pentru zonele centrale deoare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 48 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 19 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°