Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intelectualii şi jurnaliştii antibăsescieni au primit un os de ros

Publicat in Revista22, marți 23 octombrie 2012 ·

Dacă „intelectualii lui Băsescu“ nu au reuşit în proiectul lor, cei ai lui Felix şi-au atins misiunea: clasa politică doar cu greu poate ajunge mai jos.

Amprenta pe care ultimii ani de război ne­o­bosit împotriva lui Traian Băsescu şi-a pus-o asupra întregii clase politice va fi de neşters o perioadă care va depăşi chiar şi generaţia post­revoluţionară. Ponta şi An­tonescu, deveniţi, iată, li­deri de partid, unul premier şi altul aspirant la pre­zi­den­ţiale, chiar dacă a picat pe­ri­oada de probă în calitate de interimar, sunt produsul aces­tei lupte. De unde şi calitatea lor extrem de scăzută, chiar şi în raport cu cele mai triste figuri de politicieni ajunşi în aceste funcţii. Listele parl­a­mentare, cel puţin aşa cum arată la ora asta, sunt tributare aceluiaşi masacru, pe câmpul de luptă rezistând doar cei care s-au făcut re­marcaţi în mânuirea celor mai abjecte arme antibăsesciene. Noutatea constă în faptul că, pe lângă obişnuiţii penali şi incompatibili, co­rupţi care au înfruntat cu succes mai toate listele negre, ducând pe noi culmi, din le­gis­lativ în legislativ, traficul de interese, că­pu­şarea banului public şi mafiotismul, de data aceasta USL şi-a deschis larg porţile pentru categoria războinicilor luminii împotriva dic­ta­torului. Aici au intrat, la grămadă, securişti, mercenari din media, traseişti pe stil nou şi intelectuali care şi-au contorsionat limba în înfierarea lui Băsescu. Parlamentul care va re­zulta din acest mélange anunţă vremuri în­tunecate pentru statul de drept, existând ris­cul ca până şi faimosul CPUN sau patrulaterul roşu să trezească nostalgii la capitolul de­mocraţie.

Trecând peste „dalmaţienii“ tradiţionali, cei care n-au fă­cut în perioada ultimului man­dat decât să-şi mărească nu­mărul petelor, gen Miki Şpa­gă, Cătălin Voicu, Dan Voi­culescu sau Relu Fenechiu (am luat numele re­pre­zen­ta­tive pentru această c

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum o ora
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 4 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 3 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciucă: În teatrele de operaţii, armele cele mai ieftine le aveau militarii români şi insurgenţii

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a vorbit sâmbătă la Cugir cu conducerile companiilor din industria de apărare. „Dincolo de investiţii, industria de apărare are nevoie de consolidarea cercetării şi a inovaţiei, pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnol

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum o ora
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 4 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°