Interesant modul în care un personaj lipsit de orice carismă, cu o educaţie precară şi cu o prezenţă cel puţin modestă – cum este fostul preşedinte ANAF – reuşeşte să devină o vedetă şi să ocupe pagina întâi nu doar a tabloidelor. Este, probabil, meritul tipului de societate pe care o construim de două decenii încoace, de a scoate la suprafaţă astfel de specimene, modificându-le radical traiectoria socială.

Sorin Blejnar ar fi putut deveni una dintre figurile reprezentative ale lumii interlope – are toate calităţile necesare – dacă n-ar fi fost politica. Da. Politica locală, exercitată de un personaj influent – primarul Aradului, Gheorghe Falcă, devenit în perioada în care actualul preşedinte avea o viaţă socială mai intensă, fin al acestuia. Sub aripa protectoare a lui Falcă s-au emancipat şi au ocupat funcţii în aparatul de stat tot felul de personaje selectate din mediul mafiei oficiale locale, ce strânge laolaltă poliţişti, vameşi, inspectori fiscali. Pe acest ultim culoar a evoluat Blejnar, alături de Igaş şi de pleiada de poliţişti dusă de acesta la Bucureşti pentru a întări Ministerul de Interne. Graţie protecţiei politice, Blejnar a sărit treptele administraţiei până la cea mai înaltă din zona fiscalităţii. De aici a avut imaginea completă a sistemului şi a viciilor sale care puteau fi exploatate cu succes. Stenogramele date publicităţii recent dezvăluie nu doar faţeta “intelectuală” a personajului (vocabularul său i-a făcut probabil să roşească pe interceptorii de la SRI), dar şi abilitatea sa de public-relation (modul de abordare şi de periere a celor mai înalţi în grad şi slugărnicia voioasă faţă de şefi în general), dar şi abilitatea sa în a efectua aranjamentele necesare consolidării structurilor pe care le controlează. Practic, rolul său de şef se reducea la a construi canalele sigure pe care se duceau banii care nu trebuiau să ajungă în buget. Ca