România cere Serbiei progrese vizibile în cazul minorităţii române. Este vorba, în principal, despre clase cu predare în limba română, acces la mass-media în limba română şi exercitărea libertăţii religioase în limba română pentru românii din Valea Timocului.
Secretarul de stat, Bogdan Aurescu, în calitate de co-preşedinte al Comisiei Mixte România – R. Serbia pentru protecţia minorităţilor naţionale, a avut, în perioada 22-23 octombrie 2012, la Haga, o rundă de discuţii bilaterale cu partea sârbă pentru implementarea Protocolului Comisiei, semnat la 1 martie 2012, la Bruxelles. Delegaţia sârbă a fost condusă de Sladjana Prica, asistent al ministrului sârb al afacerilor externe şi director general pentru cooperare multilaterală. Întâlnirea a avut loc cu participarea Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Knut Vollebaek.
Discuţiile s-au concentrat pe problematica respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române de pe întreg teritoriul Serbiei, mai ales din Valea Timocului, din perspectiva aplicării prevederilor celui de-al doilea Protocol al Comisiei Mixte România – R. Serbia privind protecţia minorităţilor naţionale, semnat la 1 martie 2012, la Bruxelles. Oficialul român a reiterat convingerea că noul statut al Serbiei în relaţia cu UE, de ţară candidată, va fi un stimulent al procesului intern de reforme, pentru îndeplinirea tuturor criteriilor de aderare, inclusiv în ce priveşte situaţia minorităţii române de pe întreg teritoriul Serbiei, ca parte integrantă importantă a criteriilor politice de la Copenhaga.
Demnitarul român a subliniat interesul ţării noastre pentru implementarea tuturor prevederilor Protocolului celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – R. Serbia pentru protecţia minorităţilor naţionale, document asumat de ambele state şi care are prevederi concrete şi cuantificabile vizând î