Primii cinci procurori candidati pentru functiile de procuror general al Romaniei si sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) sunt intervievati marti de ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, alaturi de patru membri ai unei comisii stabilite pentru selectia magistratilor pentru cele doua posturi, informeaza Mediafax. Candidatii au fost convocati in ordine alfabetica, astfel ca marti vor fi audiati primii cinci de pe lista, respectiv procurorii Gheorghe Cornescu, Constantin Claudiu Dumitrescu, Elena Hach, Vasile Ionita si Ioan Irimie.
La interviu, ministrul Justitiei este sprijinit de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, un procuror de la Directia Nationala Anticoruptie, un procuror specialist in management judiciar, de pe lista Institutului National al Magistraturii si un psiholog recomandat de Institutul National al Magistraturii.
Centralizarea rezultatelor interviului, cuprinse in fisele individuale de evaluare, se realizeaza de catre ministrul Justitiei, punctajele astfel obtinute de catre procurorii participanti fiind confidentiale si utilizate ca un reper in formularea propunerilor de numire in functie, pe care ministrul Justitiei le va inainta Presedintelui Romaniei, ministrul avand un drept exclusiv si suveran in actul decizional.
Primul audiat marti este Gheorghe Cornescu, care a fost procuror militar in cadrul Parchetului Militar Teritorial Bucuresti, ulterior detinand functia de procuror sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare intre 8 septembrie 1997 si 6 iunie 2001.
In octombrie 2010, presedintele Traian Basescu a semnat decretul privind acordarea gradului de general de brigada - cu o stea, in retragere, pentru colonelul in retragere Cornescu Gheorghe. In 2011, Cornescu a fost sef serviciu in cadrul parchetului instantei supreme, in prezent procuror simplu.
@N_