Organizaţia Judeţeană Suceava a Partidului Poporului – Dan Diaconescu şi-a desemnat primii candidaţi pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Preşedintele interimar al PP-DD Suceava, Traian Tudor, ne-a declarat că până în momentul de faţă au fost stabiliţi candidaţi în opt din cele zece colegii pentru Camera Deputaţilor şi în trei din cele patru colegii pentru Senat.
Partidul lui Dan Diaconescu îi va avea candidaţi pe inginerul Bogdan Păstrăv, în Colegiul 2 Suceava (care include şi cartierul Burdujeni), medicul veterinar Lăcrămioara Vieru – Colegiul 3 Cajvana – Şcheia, omul de afaceri Constantin Bulaicon – Colegiul 4 Fălticeni, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Aurel Daicu – Colegiul 5 Dolhasca – Mălini, şi oamenii de afaceri Sorin Isopescu – Colegiul 6 Rădăuţi, Marin Buraciuc – Colegiul 7 Vicov – Putna şi Brînduşa Humeniuc – Colegiul 8 Siret. Tot pentru Camera Deputaţilor va candida şi consilierul judeţean Cioată, acesta fiind nominalizat candidat în Colegiul nr. 9 Vatra Dornei.
Liderul PP-DD Suceava a mai spus că la Senat vor candida fostul lider al PC Suceava, Costel Ignătescu – Colegiul Suceava, şi oamenii de afaceri Vasile Mustea – Colegiul Fălticeni şi Costel Enea – Colegiul Rădăuţi – Siret.
Preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene Suceava a PP-DD a precizat că în cursul acestei săptămâni vor fi desemnaţi şi candidaţii pentru Colegiile de deputaţi nr. 1 Suceava şi nr 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, precum şi pentru Colegiul de Senat din zona de munte a judeţului.
Organizaţia Judeţeană Suceava a Partidului Poporului – Dan Diaconescu şi-a desemnat primii candidaţi pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Preşedintele interimar al PP-DD Suceava, Traian Tudor, ne-a declarat că până în momentul de faţă au fost stabiliţi candidaţi în opt din cele zece colegii pentru Camera Depu