Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naşu', "fibră de inox"! ProSport a scos de la arhivă aniversarea de acum 10 ani a lui Mircea Sandu, una plină de poezie şi de cadouri

Publicat in Pro Sport, marți 23 octombrie 2012 · ·

Poezia compusă de câţiva dintre subalternii săi a sfidat timpul. "Naşului" i s-au îndeplinit majoritatea celor urate într-un mod inedit de Gabi Popescu, Meke, Fane şi Sandu

Când Mircea Sandu împlinea 50 de ani, ProSport dedica aniversării sale o întreagă pagină, iar subalternii săi îi compuneau poezii. Sandu, Gabi şi Meke îşi puneau capul la contribuţie pentru a găsi rima potrivită, la cârciuma lui Fane de la Federaţie. Să fie încrucişată? Ba nu, ba nu, îmbrăţişată, asemenea generozităţii lui Mircea Sandu. Cuvintele mari au fost evitate, fiind preferate cele simple şi elocvente, să înţeleagă tot omul de câtă stimă se bucură acela care le este şef. Evitate sau de negăsit, asta trebuie să decidă fiecare dintre noi.

10 ani mai târziu, nici Fane, nici Gabi şi nici Sandu nu se mai regăsesc printre apropiaţii "Naşului". Nu a căzut doar unul, ci trei, ca în filmele lui Scorsese. Doar Dumitru Mihalache a rămas "de ajutor" lui Mircea Sandu, umblând vorba că i-ar putea fi succesor. Un fel de camerlengo. Cel care se ocupă de toate hârtiile doar pentru un "Bravo" sec. La 60 de ani, nimeni nu s-a mai gândit să îi facă o astfel de surpriză. Poate că cea de acum 10 ani a fost suficientă sau poate că lipsa barului condus de Fane a distrus orice urmă de creativitate. Nu poţi produce din nou artă. Nu atât de repede, în orice condiţii.

Timpul trece, petrecerea se restrânge

Arhiva ProSport dezvăluia, pe 23 octombrie 2002, detaliile unei aniversări făcute ca la carte de Mircea Sandu. Pe alocuri, puteau fi văzute poze cu invitaţii celebri ai săi, care fie veneau încărcaţi de cadouri, fie aveau oameni care să îi ajute la orice pas, inclusiv la cărat. Că atunci când eşti Mitică Dragomir, mâinile tale nu trebuie să se chinuie cu greutăţi. Bucuria se citea pe chipul "Naşului", iar paharele cu şampanie erau ciocnite mai ceva ca pozele la minut.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 42 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 2 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°