E vremea lor. E vremea lui Gigi. E vremea hăhăitului său, e vremea lui pac-pac, e vremea mântuitorului de cartier. E vremea lor. E vremea lu' domnu' Dan. E vremea senzaţionalului, e vremea promisiunilor deşănţate, a împroşcărilor cu noroi şi a manipulărilor televizate. E vremea ziarelor născute pentru o lună, a stenogramelor spectaculoase, e vremea colţilor rânjiţi şi a stropilor cu venin. E din nou vremea în care oamenii se împart în "ai noştri" şi "ai lor", vremea marii dezbinări, vremea în care unii se chinuie să aprindă speranţa altora, pe care, mai apoi, să o calce în picioare.

Şi parcă România traversează prea des perioade ca asta. Prea multe episoade de campanie electorală se succed la doar câteva luni distanţă, căscând prăpăstii între oameni, săpând cu sârg la temelia încrederii în semeni, rupând şi molfăind ce-a mai rămas din valorile unui neam ce nu-şi găseşte calea. Scuipă-l pe Cărtărescu, pune un calorifer în locul lui, mânjeşte ce găseşti pe lângă tine şi care nu-i cu ai tăi. Înjură! Urăşte!

Dese şi din ce în ce mai murdare, campaniile electorale din România nu au nimic din dezbaterile americane şi nici cu cele europene nu seamănă. Ai zice că suntem la un pas de "blândele" controverse dintre tutsi şi hutu care-au sfârşit în Rwanda cu un genocid. Privită la rece, de la distanţă, mânată de politicienii săi fanfaroni, România pare că încearcă se se desprindă de civilizaţie alunecând pe o spirală nătângă.

Isterice ori bâlbâite, discursurile naţionaliste se aud din mai multe direcţii, nu doar dintr-o zonă pe care îţi puteai pune speranţa că va fi izolată. PRM nu mai reprezintă nimic, însă avem două PP-uri şi, odată cu aterizarea lui Becali la liberali, o infuzie de extremism în PNL. În acelaşi timp, discursurile antieuropene se înmulţesc, deşi Uniunea Europeană e singura noastră şansă pentru un viitor normal. Nu spectacul