Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rechemarea produselor cu defecte de pe piața mondială

Publicat in Amos News, marți 23 octombrie 2012 ·

Autoritățile publice din întreaga lume vor putea să facă schimb de informații cu privire la produsele nesigure care au fost retrase de pe piață, graţie unui portal nou internațional, care a fost lansat la Bruxelles, de către Comisia Europeană.

„Portalul universal al rechemărilor de pe piață” este un proiect elaborat în comun de către Uniunea Europeană și țările OCDE, inclusiv SUA, Australia și Canada şi la ceremonia de lansare au participat Paola Testori Coggi, director general al Direcției Generale Sănătate și Consumatori a Comisiei Europene (SANCO), Rintaro Tamaki, secretar general adjunct al OCDE și Inez Tenenbaum, președinta Comisiei pentru siguranța produselor de consum din SUA. Evenimentul face parte din ciclul de manifestări incluse în Săptămâna internațională a securității produselor.

Consumatorii cumpără din ce în ce mai mult de pe piața mondială, on-line și off-line. În această piață globală extinsă, ei doresc să se asigure că nu s-au strecurat produse periculoase. Utilizând Portalul universal al rechemărilor de pe piață, consumatorii pot vedea dacă marsupiul pentru bebeluș sau bicicleta fabricată în afara UE respectă cerințele de siguranță europene și internaționale. În contextul în care se preconizează 3.000 de avize de rechemare a unor produse de pe piață pe an, consumatorii, întreprinderile și autoritățile vor avea acces la o remarcabilă sursă de informații cu privire la produse rechemate, sursă care va fi îmbogățită în mod regulat de către UE (prin intermediul RAPEX, sistemul comunitar de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase) și de către autoritățile din SUA, Canada și Australia.

Portalul, în care se pot căuta date, va contribui la creșterea siguranței consumatorilor din întreaga lume și va spori gradul de conștientizare în rândul consumatorilor și încrederea în cumpărarea de produse de pe o piață mondială.

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 30 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 59 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 59 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 26 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°