Impunerea lui Becali de către Crin Antonescu este departe de gestul lui Caligula, care şi-a numit calul preferat senator, dar e, cu siguranţă, un gest menit să-i determine colegii de partid să renunţe a mai suspina după liberalismul soft al vremurilor de mult apuse.

Până vineri seară, cooptarea rapidă a lui Gigi Becali în sânul PNL a părut o lovitură de maestru din partea lui Crin Antonescu. Aceasta confirmă nivelul până la care a ajuns Partidul Naţional Li­beral, care, dintr-o forţă mo­derată, urbană a clasei de mijloc, s-a transformat într-un partid semirural, provincial şi agresiv. Un mi­tocan exhibiţionist pre­cum Gigi Becali, care „se vinde“ drept ţăranul isteţ ce a luat cu asalt ca­pi­ta­lismul urban, este visul ori­cărui creator de imagine. Cel mai probabil, trecerea sa la liberalism are avantajul de a încuraja mase întregi de critici să se abţină de la vot, din dezgust: ce nevoie mai e de fraudă electorală, când cei care trebuie înşelaţi abdică, de bu­năvoie, de la procesul electoral, de la bun început?

Mă îndoiesc că mulţi pesedişti pun sub semnul întrebării mişcarea lui Crin. Ea creşte şansele ca un nonconformist po­pu­list de tipul lui Dan Diaconescu, ac­tu­al­mente dincolo de orice reţea trans­par­tinică, să poată fi cooptat dacă va fi nevoie de un exponent autentic al artei de­ma­gogiei.

De asemenea, impunerea lui Becali a fost o altă mişcare prin care un Crin An­to­nescu extrem de nesigur a putut să arate cine este şeful în partid. Sigur, este de­parte de gestul lui Caligula, care şi-a nu­mit calul preferat senator, dar este, cu si­gu­ranţă, un gest menit să-i determine colegii de partid să renunţe a mai suspina după liberalismul soft şi decadent al vre­murilor de mult apuse. Va umili Becali o susţinătoare aprigă a drepturilor femeii precum eurodeputatul li­beral Renate Weber, amin­tind lumii, încă o dată, că „Dumnezeu a spus că