Nu este deloc o întâmplare apariția stenogramei în care Blejnar poartă discuții cu șeful statului. Face parte din ”arsenalul” cu care lucrează de ani de zile DIICOT
Pentru presă este mană cerească modul în care procurorii DIICOT și DNA își gestionează dosarele. Procurorii de caz și șefii de secții din Parchete știu chiar mai bine decât politicienii că tot ceea ce contează în România este jocul de imagine și manipulează foarte bine atunci când au interesul.
Discuțiile telefonice înregistrate de serviciile speciale pot ajunge în presă numai în două moduri.
Dacă dosarul nu a fost trimis în judecată, procurorul de caz este cel care lasă să ”sifoneze” stenogramele în presă, cu acordul tacit sau exprimat al șefului care îl coordonează. Legea le permite să facă asta și nimeni nu se obosește să explice bine publicului acest aspect. Este mai comod să te lași dus de valul general al mâniei împotriva ”justiției televizate”.
Lucrurile sunt foarte simple. Există în România o lege, apărută în anul 2001, care se referă la informațiile de interes public. Legea spune că orice informație dintr-un dosar penal aflat la Parchet poate fi făcută publică ”dacă nu periclitează bunul mers al anchetei”. Este o formulare largă și interpretabilă care lasă totul la aprecierea procurorului de caz. Numai acesta poate decide dacă i-a periclitat sau nu ceva ancheta.
Dacă omul este mai exhibiționist sau are alte interese, va da drumul stenogramelor. ”Alte interese” se poate traduce și printr-o metodă simpla si rudimentară în care acționează mulți procurori. Procurorul lasă să răsufle discuții în presă cu scopul de a asculta ulterior reacțiile celor vizați. În foarte multe situații s-au obținut informații noi chiar de la cei urmăriți penal, după ce s-au trezit cu discuțiile lor în media și au comentat situația pe telefoane.
Pot exist
