Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tismăneanu, despre Marga şi Tănase: Mă simt onorat că mă aflu alături de Cărtărescu în vizorul politrucilor becalizaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 octombrie 2012 ·

Într-un articol publicat pe contributors.ro, politologul Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland şi fost preşedinte al Comisiei Prezidenţiale care a condamnat comunismul, lansează o aspră critică la adresa lui Stelian Tănase (fost membru în acea Comisie), care a publicat pe blogul personal copii ale unor documente contractuale semnate de Tismăneanu şi ICR în 2011. Renumitul politolog afirmă că documentele prezentate sunt perfect legale, dar acuză faptul că Stelian Tănase i-a făcut publice inclusiv informaţii strict personale, precum: seria şi numărul paşaportului, numărul contului în banca şi adresa personală, ce nu puteau fi obţinute fără complicitatea ICR. Sursa: CODRIN PRISECARU

"Acţiunile izvorâte din ură sunt deopotrivă repugnante şi stupide. Dar pot fi şi extrem de nocive.Pe blogul lui Stelian Tănase, istoric al comunismului românesc, odinioară militant al societăţii civile anticomuniste şi antisecuriste, astăzi un înfocat militant USL, au fost publicate copii ale unor documente contractuale semnate de mine şi de ICR în anul 2011. Documentele sunt perfect legale şi includ deopotrivă date ce ţin de domeniul public şi unele strict personale", scrie Vladimir Tismăneanu, într-un text publicat pe contributors.ro.

Renumitul politolog a adăugat că cei care i-au transmis datele personale nu pot fi alţii decât cei aflaţi în conducerea ICR, în speţă, Andrei Marga, Ştefan Popescu şi Mihai Milca.

"Profesor universitar, romancier, politolog şi jurnalist, director al revistei "Sfera politicii" din al cărei colegiu editorial fac parte), Stelian Tănase a ştiut ce face. La fel cum au ştiut şi nemernicii care i-au furnizat documentul. Nu poate exista altă sursă pentru transmiterea acestor documente în forma completă, cu date personale neanonimizate, decât ICR-ul condus de domnii Andrei Marga, Ştefan Popescu, Mihai Milca etc", a mai punctat Tismănea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 24 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 54 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°