Liderul de grup al eurodeputaţilor PDL din Parlamentul European (PE), Marian-Jean Marinescu, a declarat marţi searã, dupã avizul negativ primit în plenul de la Strasbourg de nominalizatul României pentru Curtea de Conturi Europeanã, Leonard Orban, cã nu a existat un consemn politic în partid şi cã votul eurodeputaţilor PDL a fost motivat de faptul cã actualul ministru al afacerilor europene 'nu are expertiza necesarã acestui post'.
Liderul grupului PDL din PE susţine cã a declarat public încã din luna iulie, în cadrul unei conferinţe de presã la Craiova, când a aflat despre nominalizarea lui Leonard Orban, cã 'nu este normal ca un ministru care a avut în gestiune fondurile europene - şi am ajuns în situaţia în care am ajuns -, dupã aia sã plece şi sã se ducã la Bruxelles'.
'Pentru mine personal acesta a fost motivul, pentru cã fondurile europene pentru România sunt extraordinar de importante, sunt vitale. Îmi pare rãu, dar domnul ministru a spus tot timpul ce e rãu, nu a spus niciodatã ce trebuie fãcut. Nu a avut o foaie de drum, nu a dus-o la îndeplinire, nici atunci, nici acum. Este punctul meu de vedere, spus în urmã cu patru luni', a adãugat Marian-Jean Marinescu.
'Pentru mine, prestaţia dânsului ca ministru al afacerilor europene nu m-a fãcut sã cred cã poate sã se ducã pe o altã poziţie într-o altã instituţie europeanã', a mai afirmat eurodeputatul, dând asigurãri cã nu are ştiinţã despre un consemn în PDL pentru un vot împotriva lui Leonard Orban.
El a mai precizat cã noua nominalizare a guvernului României pentru postul la Curtea de Conturi Europeanã va fi analizatã tot în funcţie de competenţã, dar cã situaţia ar putea avea atunci un deznodãmânt diferit.