"Religia ­ o frază de dânşii inventată." De la înălţimea minţii sale era oare Eminescu îndreptăţit să spună asta? (Un gânditor afirma că în afară de marele Eminescu totul este aproximativ în literatura română). Pe de altă parte, trei mari personalităţi ale culturii noastre s-au aplecat într-o formă sau alta asupra religiei: Ţuţea ­ structurat teologal o bună parte a vieţii sale; Cioran ­ "scepticul de serviciu al unei lumi în declin", în permanenta sa luptă cu dumnezeirea (îndârjirea de a-L desfiinţa implică faptul de a-L lua în seamă, nu iei în seamă decât ceva ce ştii că este!) şi imperialul Eliade cu "Istoria Religiilor". Ce mai înseamnă pentru omul de azi religia? Sunt preoţii unşii Domnului pe pământ, e biserica milostivă şi apropiată de cei mulţi şi săraci, face acte de filantropie, au pelerinajele încărcătură şi mesaj profund religios, este binevenită introducerea religiei ca materie obligatorie în şcoli? Gospodarii de la sate recunosc deschis că numai de Paşte, când botează şi când cunună intră în sfântul lăcaş, iar pe la raclele cu moaştele sfinţilor se poate lesne constata că predominant doar femeile se mai închină. Mint sondajele când pun biserica în topul încrederii românilor în instituţii?

Piedica lui Ilie Moromete

De când se ştiu, locuitorii din Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, n-au fost prea evlavioşi. Aruncaţi de soartă în mijlocul Câmpiei Burnazului, aproape izolaţi de satele din jur, şi-au găsit calea spre credinţă aşa cum s-au priceput: cu o conduită socială şi familială mai mult morală decât religioasă, cu un respect pentru biserică mai mult moştenit decât practicat, cu o atitudine faţă de preoţi mai mult tolerantă decât cucernică. Şi asta nu de-acum, de când omul a păşit pe Lună, s-au inventat microcipurile ori telefoanele smart, ci încă de pe vremea şi poate cu mult înainte de Ilie Moromete, consăteanul lor. Rămâne memorabil