Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean: Până la sfârşitul 2013 vom avea decizia de aderare la Schengen cu frontierele terestre

Publicat in Romania Libera, marți 23 octombrie 2012 ·

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, afirmă că este convins că în 2013 România va adera la zona Schengen, într-o primă fază cu punctele de frontieră aeriene şi maritime, iar până la sfârşitul anului viitor va exista "cu siguranţă" o decizie privind şi frontierele terestre, potrivit Mediafax.

"Noi facem lobby şi sunt convins că anul viitor vom fi deja parte a zonei Schengen - mai precis după planul Franţei şi Germaniei, într-o primă fază se va începe cu frontierele maritime şi aeriene. Până la sfârşitul anului viitor vom avea cu siguranţă o decizie şi pentru frontierele terestre", a declarat Corlăţean, într-un interviu acordat luni publicaţiei austriece Die Presse.

Întrebat dacă România va protesta atunci când ţări ca Olanda vor continua să încerce să blocheze aderarea României la zona Schengen, Corlăţean a explicat că România îndeplineşte criteriile tehnice de aderare de peste un an şi jumătate. "Am fost şi suntem foarte cooperanţi în această privinţă, am investit peste un miliard de euro din fonduri europene şi propriile noastre resurse bugetare pentru tehnologia necesară. Din acest punct de vedere am făcut deja totul. Din diverse motive politice, decizia (de aderare n.r.) a fost amânată", a afirmat ministrul de Externe.

Citeşte şi:

Decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, AMÂNATĂ pentru 2013 - presa străină

Corlăţean speră că sprijinul Cehiei pentru intrarea României în Schengen se va menţine

Totodată, el a menţionat că experţii români participă deja la misiunile Frontex de la frontiera de sud a UE, "unde sunt cu adevărat problemele", nu de-a lungul frontierei estice.

Olanda a anunţat că va aştepta raportul MCV din decembrie al Comisiei Europene privind România pentru a reanaliza poziţia sa privind aderarea la Schengen a României şi Bulgariei. Potrivit unui document trimis în septem

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 38 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°