Judecătoria Constanţa a dispus faţă de cei trei suspecţi de furtul de motorină, dintr-un autotren petrecut luni, la ora 02.50, obligarea de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.
În urma recursului, Tribunalul Constanţa a hotărât arestarea preventivă, pentru o perioadă de 15 zile, a celor trei suspecţi.
Din spusele poliţiştilor Secţiei 5, bărbaţii se deplasau cu un autoturism, în care transportau motorina furată din rezervorul unui autotren de pe strada Pandurului. Ei au fost opriţi, pentru verificări, pe strada Comarnic, din municipiul Constanţa, iar poliţiştii spun că au descoperit în interiorul maşinii patru bidoane din plastic de 30 de litri, pline cu motorină, dar şi un furtun cu lungimea de doi metri.
Citeşte şi „Suspectaţi de furt calificat “
Ocupanţii autoturismului au fost identificaţi ca fiind Alexandru A. B. (20 ani), Marian B. (18 ani) şi Constantin H. (21 ani), toţi din municipiul Constanţa. Prejudiciul, în valoare de 700 lei, a fost recuperat şi predat persoanei vătămate. Judecătoria Constanţa a dispus faţă de cei trei suspecţi de furtul de motorină, dintr-un autotren petrecut luni, la ora 02.50, obligarea de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.
În urma recursului, Tribunalul Constanţa a hotărât arestarea preventivă, pentru o perioadă de 15 zile, a celor trei suspecţi.
Din spusele poliţiştilor Secţiei 5, bărbaţii se deplasau cu un autoturism, în care transportau motorina furată din rezervorul unui autotren de pe strada Pandurului. Ei au fost opriţi, pentru verificări, pe strada Comarnic, din municipiul Constanţa, iar poliţiştii spun că au descoperit în interiorul maşinii patru bidoane din plastic de 30 de litri, pline cu motorină, dar şi un furtun cu lungimea de doi metri.
Citeşte şi „Suspectaţi de furt calificat “
Ocupanţii autoturismului au fost identificaţi ca fiind