Povestea unui îndrăgostit de minunile mărunte ale lumii
Comorile lui Nicolae Iurniuc
Chiar acolo, înainte de-a sui spre ultimul vârf al muntelui Ouşorul, s-a oprit. Pustietate deplină. S-a uitat într-o cădere de apă limpede şi a văzut "buburuza arhanghel”. Mică, cât un vârf de la degetul mic, şi de aur!, aşa cum nici cei mai mari bijutieri ai lumii n-ar putea vreodată să facă. A scos-o din mica bulboană şi a aşezat-o pe-o frunză, într-un afineac. I-a salvat viaţa, altfel se îneca acolo, aurie. S-a apropiat şi a privit-o mai atent. Strălucea, în lumina dimineţii. Pe spate avea un desen ca un arhanghel, cu umerii aripilor ridicaţi, de-o parte şi de alta. O insectă rară. Aripi de arhanghel pe aripi... I-a făcut şi câteva fotografii, cu aparatul său mic, de care nu se desparte nicicând. Îl ţine mereu în buzunarul de la piept al cămăşii. A fost una din marile bucurii ale zilei de 10 octombrie 2012, şi s-a întors acasă, din munţi, mulţumit. A mâncat puţin, apoi s-a aşezat în pat, în odăiţa sa dintr-o casă de sub poalele muntelui Ouşorul, lăsând candela aprinsă. "Mda”, a zis. Şi a zâmbit adormind. Buburuza-arhanghel, căreia el i-a salvat viaţa...
Nicolae Iurniuc este un om care trăieşte, cel mai mult timp, complet singur. Are 66 de ani şi aproape zilnic umblă prin munţii Bucovinei, atent la toate lucrurile care îi ies în drum, detalii din natură, pe care alţi oameni probabil nu le-ar vedea niciodată. "Eu sunt plecat să observ”, zice, privind munţii tenebroşi, cu păduri mari, de deasupra Dornelor. "Atâtea lucruri îmi ies în cale...”. Şi vorbeşte cu patos despre creaţia lui Dumnezeu, care este absolut minunată. De-a lungul anilor, acest Nicolae mi-a oferit o mulţime de subiecte pentru reportajele mele. Cătune izolate pe piscuri, schituri neştiute, descântători singuratici sau pustnici, trăind ascunşi în bordeie subpământene, pe care i-a
