Apărut in Dilema veche, nr. 147, 17 Noi 2006
La un colţ de stradă, o femeie îmbrăcată într-un pardesiu portocaliu îţi întinde un ziar, şoptindu-ţi: "George Bush a murit. Citeşte în London Paper". Iei ziarul (format tabloid) şi descoperi un reportaj cu fotografii de la asasinarea lui George Bush în această dimineaţă. Ucis în timp ce ieşea de la o reuniune. Preşedintele american este dus pe braţe de două gărzi de corp care îl împing într-o ambulanţă. Afli că a ajuns prea tîrziu la spital: împuşcat de mai multe ori, decedase într-o Salvare. America e din nou în doliu.
Îti trebuie cîteva minute să îţi dai seama că e un fals. Este doar o reclamă pentru o emisiune TV din seara respectivă. Titlul însă prinde: "George Bush 1946 - 2006", pentru că puţini sînt cei care refuză ziarul. "Concurenţa pe piaţa ziarelor gratuite britanice este la fel de dură ca cea din lumea presei plătite" - explică un jurnalist de la The Sun (ziar care aparţine aceluiaşi grup ca London Paper). "Trebuie să ieşi mereu în faţă cu ceva nou."
Dreptatea celor 3 milioane de cititori
"De fapt, în presa noastră poţi găsi, în acelaşi timp, cele mai bune ziare din lume şi cele mai proaste" - consideră Ian Mayes, jurnalist la The Guardian. "Nu cred că sîntem comparabili cu cei de la The Sun sau Daily Mail. Nu intrăm în aceeaşi categorie."
Chiar în sînul aceluiaşi grup de presă, publicaţiile sînt dintre cele mai diverse. Grupul condus de magnatul Rupert Murdoch este proprietarul seriosului The Sunday Times, dar şi al tabloidului The Sun. Cele două publicaţii se află în aceeaşi clădire. "În afară de tipografie şi de distribuţie, nu avem nimic în comun - se grăbeşte să completeze un responsabil al The Sunday Times. Pînă şi lifturile sînt codate. Cei de la etajul nostru nu pot ajunge la The Sun, decît dacă au o anumită cartelă." Am înţeles: jurnaliştii sobrului The Sunday Times n
