Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevul înjunghiat lângă școală a fost pândit de agresor. L-a bătut și l-a înjunghiat în abdomen și în spate

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 octombrie 2012 · ·

Un elev din comuna argeșeană Leordeni a fost înjunghiat de un tânăr în vârstă de 17 ani. Incidentul a avut loc în apropierea școlii unde învață băiatul.

Elevul de 14 ani a plecat spre casă cu un microbuz, dar a fost aşteptat de agresor şi de fratele acestuia, cu care avusese un conflict.

"Locul comiterii faptei este la circa 1,5 kilometri de şcoala generală din Budişteni, unde învaţă elevul de 14 ani, iar agresiunea a avut loc după ce acesta coborâse din microbuzul specializat pentru transportul elevilor. A fost înjunghiat la aproape 150 de metri de casă. Agresorul, un adolescent de 17 ani, l-a lovit pe elev cu un briceag în abdomen şi în spate şi a fugit prin râu şi s-a dus acasă, unde s-a dezbrăcat de hainele ude şi a aşteptat Poliţia. Azi (n.r. - luni), victima a avut o ceartă cu fratele mai mic al agresorului, cel de 11 ani, care este la şcoală", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

Agresorul, cercetat într-un alt caz

Băiatul a fost rănit în zona abdomenului și a spatelui și a fost transportat de urgență la spital. Din fericire, rănile nu au fost adânci. Tânărul a fost supus unei intervenții chirurgicale și se află, acum, în afara oricărui pericol.

„Copilul se află internat la Spitalul de Pediatrie din Pitești. Agresorul nu mai este elev, a abandonat școala. În funcție de numărul de îngrijiri medicale de care va avea avea nevoie, se va face și încadrarea juridică a faptei acestuia”, a declarat Dănuț Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, pentru Realitatea TV.

Agresorul, care a mai avut probleme cu legea, este cercetat penal pentru tentativă de omor. Numele său apare și într-un alt dosar, după ce a folosit o macetă pentru a se apăra de câţiva tineri care l-au atacat în curte.

Tatăl elevului înjunghiat a povestit că l-a găsit pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 12 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 5 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°