Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Ea este considerată micuţa Mozart. La 7 ani, a compus prima sonată, cântă la pian şi la vioară

Publicat in Gandul, marți 23 octombrie 2012 ·

În timp ce copiii de vârsta ei nu ar avea nici măcar răbdare să asiste la un spectacol de operă, Alma Deutscher, o fetiţă de şapte ani din Marea Britanie, şi-a dat măsura talentului încă de la şase ani, atunci când a compus prima sonată, scrie Daily Mail.

O compozitoare desăvârşită, dar şi violonistă şi pianistă în acelaşi timp, fetiţa a ajuns să fie comparată cu Wolfgang Amadeus Mozart, care a început să compună de la cinci ani. Înregistrările puse de tatăl Almei Deutscher pe You Tube au făcut peste 300.000 de vizualizări, ultima compoziţie cu care fetiţa şi-a încântat fanii fiind opera "The Sweeper of Dreams".

Foto: Jenny Goodall

"Muzica vine către mine atunci când sunt relaxată. Mă aşez sau mă întind. Îmi place să mă gândesc la zâne, la prinţese şi la rochii frumoase." mărturiseşte Alma.

Ea mai spune că inspiraţia pentru ultima compoziţie, "The Sweeper of Dreams", cu care a participat la un concurs naţional al Operei Engleze, destinat adulţilor, i-a venit în somn. "Mozart a compus această operă, în visul meu, iar atunci când m-am trezit, am interpretat-o." povesteşte Alma.

Părinţii recunosc că au observat o conexiune între Alma şi muzică, de când fetiţa avea cinci ani. Ea urmează săptămânal lecţii de pian şi violoncel, iar atunci când este acasă, exersează şi compune câte patru sau cinci ore pe zi.

Foto: Jenny Goodall

În prezent, fetiţa lucrează la o nouă compoziţie, care i-a fost comandată, după o reprezentaţie susţinută în Italia. "Nu e în stilul primei sonate." explică ea. "E foarte dramatică. E mai mult Tchaikovsky decât Mozart." spune Alma.

"Nu mă interesează dacă sunt celebră sau nu, vreau doar să fiu bună. Urmăresc şi alţi compozitori, dar nu încerc să devin exact ca Mozart. Îmi place, dar voi fi ca Alma, nu ca Mozart." spune micul compozitor.

În timp ce copiii de vârsta ei nu ar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 36 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Cerințele lui Justin Timberlake în timpul cazării la Cluj, pentru concertul de la Electric Castle. Artistul vine cu soția sa, Jessica Biel

Gandul acum 28 minute
Justin Timberlake este unul dintre marii artiști care va concerta pe scena festivalului Electric Castle, desfășurat în perioada 16 iulie – 20 iulie 2025. Acesta ajunge în România alături de soția sa, frumoasa actriță Jessica Biel, iar cei doi vor fi

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°