Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stenograme, deconturi şi alte revelaţii

Publicat in Romania Libera, marți 23 octombrie 2012 ·

Nevoia lor este evidentă încă o dată după publicarea ultimului rînd de stenograme din dosarul Blejnar. Nu sînt deloc de acord cu premierul şi nici cu CSM că nu trebuiau publicate. Trebuiau, ca şi precedentele, şi aş propune ca tot ce discută demnitarii noştri să fie automat făcut public la sfîrşitul anului de acum înainte dacă nu priveşte contraterorismul, NATO, viaţa lor privată şi alte zone de acest gen. La fel propun, şi de ceva vreme, ca toate contractele de stat cu beneficiari şi sume să fie integral publicate, ca şi procedura de achiziţie, la finele fiecărei luni. Nimeni din România nu va evolua dacă nu ştie că în fiecare moment ceea ce face este văzut de toată lumea. Dl. Ponta greşeşte cînd spune că aspectul penal e cel relevant. Nu e. Buna guvernare e făcută dintr-un număr de proceduri de la care noi deviem sistematic. Nu putem criminaliza totul, dar şi unele comportamente nepenale fac rău la fel de mult precum cele penale. Luatul de mită nu e mai rău decît distribuirea discreţionară de fonduri publice către rude sau partid, care nu e pedepsită legal. Numirea unor incompetenţi în poziţii publice calcă principiile de merit şi procedurile stabilite prin regulamente. Intervenţiile unora care vin să bea o cafea vizează de regulă călcarea unor reguli, şi de asta vrem să ştim cu cine bea primul ministru cafele la guvern. Dar să le iau la rînd mai sistematic.

Încep cu dl. Blejnar. Stenogramele privitoare la el arată că nici un fel de proceduri de numire şi evaluare obiectivă nu existau şi nu erau respectate, totul fiind la maxima discreţie şi fiscul fiind condus ca o firmă privată, cu baronii locali şi miniştri fiind un fel de acţionari care dădeau la orice oră telefoane de intervenţie iar controalele nu erau conduse de inspector, ci controlate şi folosite politic. Aşa o fi fost şi înainte de dl Blejnar, nu ştiu- astea sînt primele dovezi pe care le avem,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum 11 minute
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 13 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 7 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 7 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 11 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 8 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°