România ar putea semna un memorandum cu China care să-i permită să exporte animale, carne, vin, miere şi produse alimentare bio, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa Mediafax Talks about Brewing and Agriculture.
"Cu China nu avem un memorandum pe zona sanitar-veterinară, acolo unde vorbim de produsele din carne, dar şi de animalele vii. Sunt şanse, am discutat acolo, sunt în discuţii cei de la Agenţia Sanitar-Veterinară şi, dacă nu mă înşel, chiar în luna noiembrie va fi o vizită a unei delegaţii din China în România pe tema aceasta", a spus ministrul.
El a arătat că România are un potenţial de export, atât în China, cât şi în Rusia, nu doar pentru carne, ci şi pentru vin şi miere. Acestora li s-ar putea adăuga şi produsele bio.
Rusia urmează să trimită specialişti la unităţile româneşti de producţie şi procesare de carne interesate să exporte pe piaţa rusă, potrivit Ministerului Agriculturii, după ce în 1996 a interzis importul de carne şi produse de origine animală din România.
Este pentru prima dată când Rusia trimite în România o comisie de evaluare, după stoparea importurilor de carne şi produse de origine animală din Romania, în anul 1996, din cauza pestei porcine.
România ar putea semna un memorandum cu China care să-i permită să exporte animale, carne, vin, miere şi produse alimentare bio, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa Mediafax Talks about Brewing and Agriculture.
"Cu China nu avem un memorandum pe zona sanitar-veterinară, acolo unde vorbim de produsele din carne, dar şi de animalele vii. Sunt şanse, am discutat acolo, sunt în discuţii cei de la Agenţia Sanitar-Veterinară şi, dacă nu mă înşel, chiar în luna noiembrie va fi o vizită a unei delegaţii din China în România pe tema aceasta", a spus ministrul.
El a arătat că România are u