Pe 19 octombrie 1981 liniştea minerilor a făcut o explozie. Din cauza raţionalizării consumului de pâine, oficializată printr-un decret semnat de Nicolae Ceauşescu cu puţină vreme înainte, minerii au trecut de la o stare de linişte acceptată la un protest violent, cu părăsirea locurilor de muncă, invadarea centrului oraşului Motru, ripostă în faţa organelor de ordine, incendiere de documente portrete şi steaguri. Totul s-a consumat concomitent de la prânz până la miezul nopţii de 19 octombrie la mai multe guri de mină din zonă. Minerii au pornit către centru, de la mina Lupoaia, de la mina Roşiuţa şi de la mina Leurda. Mina Ploştina, Horăşti şi Motru şi mina Motru Vest au fost mai liniştite iar cariera Lupoaia nu a participat. Nici unul dintre şefii de astăzi ai minerilor nu aveau atunci o responsabilitate, alţii erau copii sau studenţi. Toată populaţia oraşului s-a solidarizat la grevă, dar pentru că trebuia să existe nişte ţapi ispăşitori, au fost inventaţi câţiva lideri, unii curajoşi de-a dreptul, alţii doar puţin băuţi, care au şi plătit după aceea cu ani grei de puşcărie. Mineriadele au consacrat sistemul mineresc de acţiune la două capete social şi economic, după care începând cu anul 1997 a început distrugerea acestui sector economic., în ciuda faptului că mineritul a avut întotdeauna parlamentari şi edili lideri de Sindicat şi directori în minister. Motru a fost o citadelă sacrificată pe altarul interesului personal. Am încercat să găsesc o explicaţie în ciudata atitudine a reprezentanţilor mineritului faţă de propria breaslă şi cred că am găsit-o. Învăţat cu viaţa călduţă şi cu posturi obţinute prin relaţii, mineritul şi-a început auto devorarea. La liniştirea lucrurilor au contribuit concedierile colective şi ordonanţelor plătite cu bani grei de la Guvern, totul în scop de a închide mineritul de stat. Tinerii specialişti pensionaţi au dezvoltat firme