Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford a renovat locul de joacă de la Spitalul „Filantropia“

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 octombrie 2012 ·

O întâmplare neplăcută a născut un proiect minunat, care s-a finalizat cu bine. Este vorba despre un loc de joacă din Craiova, din curtea Secţiei de Pediatrie a Spitalului „Filantropia“, a cărui înfăţişare a fost transformată radical de o echipă de angajaţi de la Ford. Costurile proiectului s-au ridicat la aproximativ 25.000 de dolari, banii fiind donaţi de angajaţii Ford România, precum şi de furnizorii care lucrează în cadrul fabricii. O parte din această sumă vine din partea echipei din Germania, care a organizat un concert caritabil, unde s-au colectat aproape 2.400 de dolari.

Un loc năpădit de buruieni pe care zăcea dezmembrat şi ruginit mobilier de joacă s-a transformat într-un modern loc de joacă destinat copiilor aflaţi în suferinţă care trec prin respectiva unitate spitalicească. Cea care a remarcat acest loc lăsat în paragină a fost chiar o angajată a Ford. „Cu ceva timp în urmă am avut o experiență mai puţin plăcută, am ajuns cu copilul meu în acest spital. Am văzut acest loc de joacă şi mi-a atras atenţia. Deşi scopul lui ar fi fost să îndulcească suferinţa micuţilor care ajung aici, lucrul acesta nu se întâmpla pentru că era complet distrus. Le-am propus colegilor mei să susţinem acest proiect şi să restaurăm acest loc de joacă, iar ei au împărtăşit ideea mea. Astăzi am ajuns să inaugurăm acest loc de joacă sub o nouă înfăţişare. Sperăm să aducem un zâmbet pe chipul tuturor copiilor care trec prin acest spital, dar şi pe chipul părinţilor lor“, a precizat Nadia Reischel, Manager Analiză Financiară la Ford România.

Un proiect pentru comunitate

Prin urmare, începând de ieri, Clinica de Pediatrie „Filantropia“ are un nou loc de joacă, destinat sutelor de copii care trec anual pe aici. Locaţia a fost regândită după un proiect modern, fiind împărţită într-o zonă de odihnă, cu bănci şi foişor, destinată părinţilor, şi un loc de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°