Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurarea obligatorie a locuinţelor un fiasco. Primăria nu îi poate amenda pe cei neasiguraţi

Publicat in News Brasov, marți 23 octombrie 2012 ·

De la bun început, legea nu a fost clară, astfel că amenzile pentru neîncheierea unei astfel de poliţe nu au putut fi acordate. Teoretic, conform Legii 260/2008, republicată în 2011, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, din august 2012, reprezentanţii municipalităţii puteau trece la sancţiuni, numai că Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe, nu a mai transmis nici până în ziua de astăzi lista cu braşovenii care au asigurări încheiate.

În luna iulie, reprezentanţii municipalităţii au solicitat PAID lista, pentru a putea începe notificarea celor care nu au asigurări. „Aşa cum o cere legea, noi le-am pus la dispoziţie celor de la PAID lista cu braşovenii care plătesc impozite pentru locuinţă şi ar trebui să încheie o poliţă obligatorie sau una facultativă. PAID ar fi urmat să ne pună la dispoziţie lista cu cei care au plătit şi noi să începem să trimitem notificări, pentru a-I atenţiona pe braşoveni că trebuie să încheie o asigurare şi apoi să aplicăm şi sancţiuni”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

PAID are alte denumiri de străzi

Răspunsul PAID a venit luna trecută şi i-a lăsat pe reprezentanţii municipalităţii în ceaţă. „Reprezentanţii PAID ne-au adus la cunoştinţă că datele pe care le-am transmis noi, nu coincid cu cele pe care ei le deţin. Respectiv, ei au denumirea străzilor de la Poşta Română şi nu din nomenclatorul nostru. Astfel, există neconcordanţe între denumiri, din cauza abrevierilor, a folosirii numelui înainte de prenume sau invers, sau virgule prezente ori absente. Deşi în fapt adresa este aceeaşi, sistemul deţinut de PAID nu poate identifica care sunt persoanele care au poliţă”, a explicat Toarcea.

Reprezentanţii PAID au mai precizat că până cân

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 38 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 57 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°