* premierile au fost sistate de minister, astfel că sportivii şi antrenorii au de aşteptat recompensele ce li se cuvin
La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de box rezervat cadeţilor, competiţie desfăşurată săptămâna trecută în sala de sport a Colegiului Tehnic Forestier din Rm. Vâlcea, au participat şi doi boxeri de la CSM Brăila şi ambii au urcat pe podium.
La categoria 56 kg, Paul Mazilu, boxer pregătit de George Perţea, l-a învins în primul meci pe Marius Bura de la CSM Râmnicu Vâlcea şi şi-a asigurat deja medalia de bronz. În semifinale, brăileanul a pierdut în faţa dinamovistului Marian Manea.
Cel de-al doilea reprezentant al CSM-ului, Bogdan Neagu, a obţinut medalia de argint. Elevul lui Gigi Moise l-a învins în semifinale pe Alexandru Necula, dar a pierdut finala disputată în compania lui Dan Dincă de la Alprom Slatina.
"Rezultatele sunt foarte bune ţinând cont de faptul că ambii sportivi s-au aflat în faţa primei lor competiţii oficiale. La fel ca la celelalte secţii, boxerii şi antrenorii lor trebuie să mai aştepte până vor primi recompensele băneşti pentru rezultatele sportive obţinute. Ministerul a suspendat acordarea primelor şi acum aşteptăm un alt ordin care să deblocheze situaţia, dar şi o rectificare de buget pentru a le putea oferi medaliaţilor ceea ce merită", a declarat Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila.
* premierile au fost sistate de minister, astfel că sportivii şi antrenorii au de aşteptat recompensele ce li se cuvin
La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de box rezervat cadeţilor, competiţie desfăşurată săptămâna trecută în sala de sport a Colegiului Tehnic Forestier din Rm. Vâlcea, au participat şi doi boxeri de la CSM Brăila şi ambii au urcat pe podium.
La categoria 56 kg, Paul Mazilu, boxer pregătit de George Perţea, l-a învins în prim