Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târg de Sfântul Dumitru, de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Publicat in Romania Libera, marți 23 octombrie 2012 ·

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală organizează, de vineri până duminică, o nouă ediţie a Târgului de "Sfântul Dumitru", patronul şi protectorul acestui spaţiu de cultură, informează un comunicat, informează Mediafax.

În cele trei zile de sărbătoare, vizitatorii se vor putea bucura de prezenţa ansamblurilor folclorice, a tarafurilor şi a soliştilor de muzică populară românească şi ale etniei bulgare, precum şi de muzica de fanfară, muzica religioasă şi onoruri militare. Nu vor lipsi din program spectacole de teatru, expoziţii de fotografie, parada costumelor de inspiraţie populară şi o şezătoare la mijloc de zi - vineri, de la ora 14.00.

Produsele din gastronomie tradiţională - cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produse bio, miere, fructe şi legume, zacuscă, dulceţuri vor aştepta târgoveţii atraşi de aromele de toamnă prezentate, spun organizatorii.

Meşteri populari veniţi din toate zonele ţării vor fi prezenţi la târg cu obiectele create şi realizate de ei, care vor putea fi admirate sau/ şi cumpărate.

Numită odinioară Sânmedru, sărbătoarea Sfântului Dumitru marchează al doilea sezon pastoral, iernatul, când natura şi fiinţa se pregătesc de hibernare, pentru a renaşte în primăvară. În opoziţie cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe), care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sânmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul.

Sâmbătă, graţie colaborării cu Ambasada Ciprului în România, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" va găzdui un moment de dans şi de muzică religioasă susţinute de grupuri de artişti din Cipru.

Organizatorii anunţă că vizitatorii care poartă numele Dumitru sau Dumitra au acces gratuit (pe bază de buletin), în zilele de vineri şi sâmbătă.

Târgul de "Sfântu Dumitru" se va deschide vineri, la ora 12.00, şi va putea vizitat şi în zilele de sâmbătă şi duminică, între or

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 14 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 29 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 29 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 50 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 49 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°