Aparentul meci nul între aprobare și negare a culturii dominante produce un intens serviciu decompensator publicului Documentei 13, acelui public de inițiați care urăște, cu inima închisă, în exact aceeași măsură în care validează, cu gura căscată, jargonul abstrus al marilor manifestări de artă contemporană, pe care exultă atunci când le vede reduse la o grămadă de gunoi retoric.
Faptele bune ilustrate cu lucrări mediocre reprezintă doar un versant al criticismului progresist mercenar practicat de Documenta 13. El are ca revers versatilitatea celor ameliorați, democratizați cu japca. Cea mai asediată lucrare de la această Documenta, video-proiecția Cabaretul cruciadelor (Cabaret Crusades), de artistul egiptean Wael Shawky, este un rezumat idiosincratic al istoriei relațiilor furtunoase și sângeroase dintre lumea creștină și cea musulmană, pe parcursul cruciadelor. Având la bază cartea din 1983 a libanezului Amin Maalouf despre Cruciadele văzute prin ochii arabilor, filmul este de fapt montajul unor scene jucate cu marionete colorate, din lut și cârpe, manipulate vizibil și filmate de aproape, dinamic, agresiv, ca în filmele lui Lars von Trier. Marionetele pun în scenă momente brutale de pe parcursul confruntărilor, reducând istoria la o succesiune nesfârșită de asasinate, ambuscade, trădări, manipulări, conspirații, bătălii și tâlhării de tot felul, în care papi, regi, călugări prevaricatori, cruciați dezaxați sau împărați de paie arși de fii sau fiice-nflăcărate stau alături de califi, imami și emiri de te miri unde, uciși de șeici pieziși la faptă deși drepți-n vorbă, loviți, și ei, de mâna asasinilor fanatici, hrăniți cu hașiș de-aici și cu Eve de-apoi. Un lanț nesfârșit de bârfe, crime, incendii și pustiiri, filmate parcă-n noaptea eternă a unui întuneric de carte ezoterică transpusă-n film, ține pur și simplu captiv publi