La ultima dezbatere din 22 octombrie, cei doi candidaţi pentru Casa Alba, Barack Obama şi Mitt Romney s-au înfruntat îndeosebi pe teme legate de Orientul Mijlociu, Iran şi apărare.
Cu doar 15 zile înainte de alegeri, diferenţa dintre Barack Obama şi Mitt Romney în sondaje a dispărut, cei doi candidaţi fiind aparent la diferenţă de unul-două puncte conform anchetelor, un procent inferior marjei de eroare. După saluturi, cei doi candidaţi s-au aşezat în jurul aceleiaşi mese şi au „intrat rapid în pâine”, prima întrebare a moderatorului referindu-se la Libia şi atacul împotriva consulatului american de la Benghazi de la 11 septembrie, în cursul căruia ambasadorul şi alţi trei americani au murit.
Candidatul republican la preşedinţie Mitt Romney a apreciat că “nu doar omorându-i” vor ajunge Statele Unite să elimine ameninţarea teroristă şi Al-Qaida, el fiind de părere că SUA va trebui să stabilească „o strategie completă şi solidă pentru a ajuta lumea musulmană şi alte zone ale lumii să respingă extremismul radical violent”. De la începutul dezbaterii consacrată politicii externe şi apărării, republicanul a salutat decizia lui Barack Obama de a îl elimina pe liderul Al-Qaida în cadrul unui îndrăzneţ raid commando pe teritoriul pakistanez în 2011, eveniment pe care preşedintele îl aminteşte cu fiecare ocazie ca dovadă a calităţilor sale de lider. Cu toate acestea, pentru republican, SUA duc lipsa unei strategii pentru a face faţă islamului radical care s-a manifestat în repetate rânduri de la începutul Primăverii arabe. Acesta a amintit mai ales situaţia din Libia, unde consulatul de la Benghazi a fost luat cu asalt de către “terorişti”, Mali unde grupuri “de tipul Al-Qaida” controlează nordul ţării şi Egiptul, guvernat de un preşedinte ce face parte din Frăţia Musulmană.
De partea cealaltă Barack Obama l-a acuzat pe rivalul său republican Mitt Romney c