Unul din şase europeni, ameninţat de sărăcie. Să fie din România? Potrivit unui studiu prezentat la Viena, România, alături de Bulgaria, Spania şi Irlanda, se află printre ţările cu cel mai ridicat risc de sărăcie.
Realizat de Asociaţia Austriacă pentru Consiliere şi Dezvoltare Politică, studiul arată că, în 2010, 80 de milioane de oameni din Uniunea Europeană trăiau sub această ameninţare, transmite Radio România Actualităţi. Şi Institutul spaniol de Statistică a anunţat că peste 20% din populaţia Spaniei traieşte sub limita sărăciei.
Ceea ce atrage atenţia este situaţia persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani, rata sărăciei a crescut cu aproape 2% pentru această categorie. Creşte, de asemenea, numărul familiilor care au dificultăţi la plata facturilor şi a mâncării, iar 40% dintre ele nu au capacitatea de a face faţă cheltuielilor neprevăzute.