Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Careu în Ligă » România are pentru prima dată patru echipe în Liga Campionilor la volei

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 23 octombrie 2012 ·

Pentru prima dată în istorie, România are patru echipe în cea mai importantă competiţie: Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti (la feminin), Remat Zalău şi Tomis Constanţa (la masculin).

Aflată la debutul în Ligă, Tomis (masculin) a nimerit într-o grupă selectă cu trei nume mari din voleiul european: Fenerbahce Istanbul (campioana Turciei), PGE Skra Belchatow (vicecampioana Poloniei şi finalista Ligii Campionilor) şi Dinamo Moscova (locul 3 în Rusia şi actuala deţinătoare a Cupei CEV).

Gruparea de pe Litoral a făcut o campanie de achiziţii spectaculoasă în această vară, aducînd o serie de internaţionali, printre care românii Dan Borota, Andrei Laza şi Sergiu Stancu, muntenegreanul Marko Bojici, sîrbul Milos Terzic, finlandezul Olli-Pekka Ojansivu şi cubanezul Javier Gonzalez, sub comanda noului tehnician, slovenul Radovan Gagic.

"Este o încercare mare pentru Constanţa, mai ales că ne aflăm într-o grupă de foc. Vrem să ne afirmăm şi nu o putem face mai bine decît în faţa unor echipe puternice", a declarat căpitanul Dan Borota.

Remat, aflată la al treilea sezon consecutiv în Ligă, are drept obiectiv ocuparea locului trei. Misiunea e foarte grea, urmînd să se lupte pentru asta cu francezii de la Sete. Polonezii de la Asseco Rzeszow şi italienii de la Banca Lannutti Cuneo sînt favoriţi cerţi la calificarea din grupă.

Gînduri măreţe

La fete, Tomis Constanţa îşi doreşte să iasă din grupă. "Obiectivul nostru este să mergem mai departe din această grupă. Am avut puţin noroc la tragerea la sorţi. Dacă Dinamo Kazan este foarte puternică, şi cred că va ajunge în semifinalele Ligii, celelalte două echipe sînt cam de nivelul nostru. Noi, Urbino şi Schwerin ne luptăm pentru locul 2", a anunţat antrenorul Darko Zakoc.

Dinamo are şi ea adversari unul şi unul. Campioana Italiei, Busto Arsizio, finalista Cupei CEV, Galatasaray, şi vicecampioana F

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 54 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°