Partidele vechi nu pareau a intelege ca fortele noi reclamau dreptul de a contribui la reformarea profunda a societatii si a vietii politice. Promisiunile regale de reformare asteptau sa fie puse in unda de partide, parlament si guvern. E freamat si speranta, cu deosebire in paturile de jos ale societatii, dupa Razboiul Reintregirii si Marea Unire. Era firesc si faptul ca noua alcatuire a tarii sa genereze idealism si sa puna in miscare energii noi. Totul trebuia oarecum recroit in Romania, astfel incat unirea romanilor intr-un singur stat sa nu ramana o simpla data in calendar. Nu se mai vazuse atata dorinta de schimbare in bine de pe vremea lui Cuza Voda. Partidele vechi nu pareau a intelege ca fortele noi reclamau dreptul de a contribui la reformarea profunda a societatii si a vietii politice. Promisiunile regale de reformare asteptau sa fie puse in unda de partide, parlament si guvern. Conservatorii, debusolati de sanctiunea publica datorata ineptei colaborari cu ocupantul german se pregateau sa paraseasca scena politica. Liberalii erau executati public pentru bilantul lor politic, considerat ineficient. Ionel Bratianu nu era insa un politician usor de clintit. A stiut sa se adapteze, sa lucreze prin interpusi si sa-si foloseasca prestigiul incontestabil in relatia cu Regele. Al. Averescu si populistul lui partid al Poporului au generat mari sperante, ce s-au spulberat ca o boare, venerabilul general sfarsind prin a fi unealta liberalilor. Entuziasmul pe care l-a starnit s-a stins precum s-a aprins, adica degraba. Dintre partidele noi, cele mai multe sperante le-a intrunit Partidul Taranesc, condus de reputatul luptator pentru cauza celor multi, invatatorul argesean Ion Mihalache. Cunostea bine realitatea romaneasca, era sincer atasat valorilor taranesti, propunandu-si sa faca din „talpa tarii" principala forta politica. Doar ei formasera grosul armatei care a lu