Era vineri seara, săptămâna trecută.

Tocmai ajun­sesem acasă, după o zi chinuitoare de alergătură într-un Bucureşti sfărâmat de picamere şi buldozere necruţătoare. M-am aşezat frumos în fotoliu şi, din reflexul ăla stupid al citadinului hărţuit şi blazat, am înşfăcat telecomanda televizorului, începând să-i apăs butoanele cu disperarea celui care vrea să fugă cât mai departe de gândurile lui cenuşii. Primul cadru, un copil cu faţa blurată, pe un pat de spital, după o bătaie soră cu moartea, încasată de la un tată nemernic. Mai departe, pe alt post, o fată de numai 12 ani, găsită sub nu ştiu care pod, într-o profundă comă alcoolică. Mai apăs o dată şi văd nişte domni spilcuiţi la o masă, vorbind, ironic sau grav, despre 21 decembrie, data fatidică a sfârşitului lumii. Apoi, pe alt canal, sute de oameni se calcă în pi­cioare la uşa unui magazin din Slatina, care vinde la preţ de nimic alimente oferite de Uniunea Europeană. Mai încolo, o doamnă eurodeputat, furioasă din cale-afară, tună şi fulgeră de la Bruxelles cum că "România să nu mai stea sub fustele lui Merkel”. Apăs mai departe, la un film, tocmai atunci când o tânără domniţă e împuşcată, fără ezitare, drept în frunte. Fug apoi la un desen animat, în care un super-erou împarte pumni şi picioare, zdro­bind feţele duşmanilor lui şi-ai omenirii întregi. Mă în­torc disperat la ştirile noastre de toate zilele şi văd doi domni guşaţi, politicieni cunoscuţi, măscărin­du-se ca două ţaţe lovite de streche, sub privirea zâm­bitoare şi tâmpă a tânărului moderator. Încerc altceva şi descopăr un accident rutier cu doi morţi, iar mai încolo un cal, numai piele şi os, zăcând în agonie, într-un şanţ, după ce a fost bătut crâncen, cu furca, de stăpânul său dement. E vi­neri seara. Încerc să fiu rezonabil, stau cuminte în fo­toliu şi caut mai departe, cu degetul lipit de buton. Îmi trec prin minte serile de weekend din