Era vineri seara, săptămâna trecută.
Tocmai ajunsesem acasă, după o zi chinuitoare de alergătură într-un Bucureşti sfărâmat de picamere şi buldozere necruţătoare. M-am aşezat frumos în fotoliu şi, din reflexul ăla stupid al citadinului hărţuit şi blazat, am înşfăcat telecomanda televizorului, începând să-i apăs butoanele cu disperarea celui care vrea să fugă cât mai departe de gândurile lui cenuşii. Primul cadru, un copil cu faţa blurată, pe un pat de spital, după o bătaie soră cu moartea, încasată de la un tată nemernic. Mai departe, pe alt post, o fată de numai 12 ani, găsită sub nu ştiu care pod, într-o profundă comă alcoolică. Mai apăs o dată şi văd nişte domni spilcuiţi la o masă, vorbind, ironic sau grav, despre 21 decembrie, data fatidică a sfârşitului lumii. Apoi, pe alt canal, sute de oameni se calcă în picioare la uşa unui magazin din Slatina, care vinde la preţ de nimic alimente oferite de Uniunea Europeană. Mai încolo, o doamnă eurodeputat, furioasă din cale-afară, tună şi fulgeră de la Bruxelles cum că "România să nu mai stea sub fustele lui Merkel”. Apăs mai departe, la un film, tocmai atunci când o tânără domniţă e împuşcată, fără ezitare, drept în frunte. Fug apoi la un desen animat, în care un super-erou împarte pumni şi picioare, zdrobind feţele duşmanilor lui şi-ai omenirii întregi. Mă întorc disperat la ştirile noastre de toate zilele şi văd doi domni guşaţi, politicieni cunoscuţi, măscărindu-se ca două ţaţe lovite de streche, sub privirea zâmbitoare şi tâmpă a tânărului moderator. Încerc altceva şi descopăr un accident rutier cu doi morţi, iar mai încolo un cal, numai piele şi os, zăcând în agonie, într-un şanţ, după ce a fost bătut crâncen, cu furca, de stăpânul său dement. E vineri seara. Încerc să fiu rezonabil, stau cuminte în fotoliu şi caut mai departe, cu degetul lipit de buton. Îmi trec prin minte serile de weekend din
